Tag Archives: ubuntu

Linux îl înghesuie pe Windows de pe piața jocurilor

Eu nu-s fanat al jocurilor de calculator. De vreo zece ani nu am jucat nimic. Dar știu că mulți oameni nu considerau să instaleze Linux din cauză că nu suporta un joc sau altul.

Iată că acum lucrurile se vor răsturna.

Gabe Newell, cofondator Valve, a zis puțin mai devreme că Linux este viitorul industriei jocurilor, chiar dacă acum ocupă o cotă mică din piață.

Ca peste o săptămână Valve să anunțe că lucrează asupra SteamOS – un sistem de operare bazat pe linux pentru jocuri și muzică și multe altele. Industria jocurilor a ajuns la un moment în care Windows nu mai poate fi considerat o platformă bună (e vorba de latența unităților de intrare, performanța audio, etc). Cel mai probabil e că SteamOS va fi bazat pe Ubuntu, ceea ce eu consider a fi o decizie bună.

Ca peste încă câteva zile, compania care a fost cea mai criticată de comunitatea Linux (Nvidia), căreia însuși Linus Tolvards i-a arătat degetul mijlociu, a anunțat că lucrează cu dezvoltatorii Linux pentru a rezolva problemele adunate. Asta pentru că Nvidia nu vrea să fie pierdantă în noua oportunitate deschisă de viitoarea apariție a consolelor Steam (care au fost anunțate peste încă câteva zile), și da, Nvidia a confirmat colaborarea.

Și peste încă câteva zile, Valve a anunțat Steam Controller – o chestie care lasă joystick-urile mult în urmă.

Așa că da, peste un an se va putea spune că cea mai bună platformă pentru jocuri e bazată pe Linux, și ultima bătălie se va da deja pentru sistemele de operare pe desktop.

Update: E plăcut să citești asta pe site-ul oficial steam:

steam

Cum să faci downgrade la un pachet în Debian sau Ubuntu

Uneori mai fac şmecheria de a schimba repozitoriile în Ubuntu, în loc de hardy schimb în jaunty, asta pentru a instala versiunea mai nouă a unor programe. Din această cauză, uneori apar probleme, că se instalează dependinţe mai noi, şi când încerc deja să instalez vreo aplicaţie din repozitoriile lui hardy, sistemus spune că depinde de o versiune mai veche a unei dependinţe, şi nu poate instala.

Când apar asemenea probleme, trebuie să instalăm versiunea aceea veche. Iată cum:

$ apt-cache showpkg perl-base

(asta pentru pachetul perl-base).

va afişa următoarele:

Provides:
5.10.0-23 - perlapi-5.10.0 perl5-base libxsloader-perl libscalar-list-utils-perl
5.10.0-19 - perlapi-5.10.0 perl5-base libxsloader-perl libscalar-list-utils-perl

Să zicem că pe noi ne interesează versiunea 5.10.0-19. Facem următoarele:

$ sudo aptitude install perl-base=5.10.0-19

Vedeţi bine, am pus numele pachetului (perl-base), semnul egal (=) şi versiunea care mă interesează.

OpenGEU 8.10 – Luna Serena

A aparut versiunea 8.10 a distributiei OpenGEU. Numele de cod – Luna Serena (cred ca inseamna luna plina).

Iata pagina oficiala.

Includ un video mic cu el in actiune:

Mie mi-a placut (unii ar putea sa socoata ca-i prea sofisticat).

Missing mysqld.sock on Ubuntu/Debian systems [solved]

I had a problem today, with the MySQL on one system claiming that:

Check that mysqld is running and that the socket: ‘/var/run/mysqld/mysqld.sockexists!

After google-ing a little, I didn’t find a solution to solve my problem. But finally I solved the problem. Here is the solution:

1. Check the ownership and permisions of /var/run/mysqld/

# ls -l /var/run/ | grep mysqld

It must be of the user mysql, and the group root.

2. Make a backup of the my.cnf (as root) :

# sudo mv /etc/mysql/my.cnf /etc/mysql/my.cnf.back

3. Reconfigure Mysql-server:

# dpkg-reconfigure mysql-server-5.0

Provide the desired root password, and… There you go (of course you can edit the newly created my.cnf, to suit your needs).

Cum sa instalezi GIMP 2.6 in Ubuntu Hardy Heron

Dupa cum stiti, GIMP este un editor foarte puternic de imagini, comparabil cu Adobe Photoshop. Partea cea mai frumoasa a lucrurilor este ca-i gratuit, si mult mai rapid decat concurentul sau comercial.

Saptamana trecuta a aparut versiunea 2.6, stabila, care a adus cu sine inbunatatiri radicale. In primul rand, programul se deschide intr-o singura fereastra (la versiunile anterioare se deschideau ferestre aparte pentru fiecare dialog). A mai aparut si suport GEGL, iar in curand, vorbeste lumea ca vor include si CMYK, astfel incat GIMP va fi adoptat usor in locul Photoshop-ului de catre profesionistii in publicistica.

Voi explica in cativa pasi cum sa instalam GIMP in Ubuntu Hardy (este asa o distributie de GNU/Linux).

1. Adaugati repozitoriile neoficiale ale lui GetDeb.

Pentru asta trebuie sa deschideti fisierul cu lista de repozitorii. Tastati in terminal: Citește în continuare

How to install GIMP 2.6 on Ubuntu Hardy

As you know, GIMP (Gnu Image Manipulation Program) is a free and powerful raster image editor. Last week was the release of the stable 2.6 version. Among the improvements are windows centralisation (there’s only one window now, finally), and GEGL support.

I’ll explain the simplest way to install it on Ubuntu Hardy Heron. Follow these steps:

1. Add the unofficial getdeb repository into your /etc/apt/sources.list. Do: Citește în continuare

Păcăleşte-ţi adminul de la locul de muncă – navigheaza pe internet şi foloseşte resursele computerului

Într-un comentariu din articolul Cum să-ţi ascunzi identitatea pe Internet Octav mă întreba, printre altele ”poate ma ajuti tu cu ceva ca sa pot face asa ca el (adminul) sa nu poata sa monitorizeze conexiunile mele de ieshire shi de intrare?”.

I-am promis că voi scrie degrabă o solutie, şi iată abia acum m-am apucat serios de întrebarea asta. În continuare voi explica două lucruri:

1. Cum să navigaţi pe internet cu un grad mare de anonimitate fără a instala vreun program în computer (şi fără ca adminul să poată vedea ce vizitaţi, şi cu cine vorbiţi, şi nici capturi de ecran să nu poată face de la distanţă).

2. Cum să copiaţi fişiere din computerul de la serviciu pe un flash drive, în caz că administratorul de reţea a pus restricţii de copiere.

Vreau să spun că aceste metode nu funcţionează 100% din cazuri, ci mai degrabă în aproximativ 70% (e o estimare subiectivă, ”la ochi”).

1. La multe companii administratorii de reţea au grijă ca angajaţii să nu piardă vremea citind ziarele pe internet, sau discutând pe diferite messengeruri. Este un banc:

”Şeful întreabă:

– De ce în ultima vreme vii atât de târziul la serviciu?

– Păi chiar dumneavoastră mi-aţi zis să citesc ziarele ACASĂ.”

Controlul se face prin mai multe procedee, nu le voi dezbate pe larg, ci doar le voi aminti: prin analizarea traficului de internet, prin utilizarea de programe de control de la distanţă (ceea ce le permite să efectueze capturi de ecran din computerul dvs. la un anumit interval, să vadă ce programe folosiţi, şi chiar ce cuvinte tastaţi…) şi prin folosirea altor metode.

Cum putem să-i păcălim? Simplu: Folosim alt sistem de operare! De exemplu Incognito LiveCD. Ce înseamnă asta? E vorba despre o distribuţie Linux, configurată special pentru anonimitate pe internet. Pentru a-l folosi, e deajuns să introduceţi cd-ul cu Incognito în computer, şi să restartaţi sistemul. Atunci se va încărca acest sistem de operare (fără a acţiona asupra informaţiei din computer, se foloseşte doar memoria operativă (RAM-ul)), iar dumneavoastră veţi putea porni navigatorul Firefox, şi naviga prin protocolul TOR, despre care am mai scris şi aici. Acelaşi protocol e folosit şi de messenger-ul Pidgin sau GAIM, cu ajutorul cărora veţi putea intra pe majoritatea protocoalelor de mesagerie instantanee (Yahoo! Messenger, AOL, MSN, IRC (cunoscut ca mIRC), Gadu Gadu şi multe altele, despre care probabil nici nu aţi auzit).

Iată aşa. Aici admin-ul nu va mai putea face capturi de ecran, practic, nici nu va avea acces la computerul dumneavoastră. Singurul lucru pe care-l va vedea, dacă va avea pregătire suficientă, este că dumneavoastră folosiţi Linux.

Pe site-ul oficial, scrie că nici nu-i nevoie să restartaţi sistemul, ci puteţi să rulaţi incognito direct din Windos, adica, cînd computerul este deja pornit.

Acest cd ar trebui să meargă în majoritatea computerelor moderne. La mine nu a mers, de aceea nu pot publica capturi de ecran, să vedeţi cum lucrează… Nu a recunoscut placa video. Dar la voi ar trebui să meargă, şi, oricum, nu pierdeţi nimic dacă încercaţi.

Cum să-l downloadaţi şi inscripţionaţi pe cd? Imaginea ISO (copia virtuală a cd-ului) o găsiţi aici, pe pagina de download găsiţi acesta şi alte oglinzi de descărcare, v-am dat-o şi pentru situaţia când apare o nouă versiune. Odată salvată în compter, imaginea o puteţi înscrie pe un cd folosind programul gratuit ISO Recorder, sau comercialul şi profesionalul Ahead NERO.

Desigur, trebuie să aveţi un CD Writer sau DVD Writer, ca să puteţi înscripţiona imaginea pe un disc, sau puteţi ruga un prieten să facă acest lucru. Trecem la a doua chestiune.

2. La unele companii, administratorii de reţea restricţionează accesul la USB şi CD-ROM-uri, pentru ca utilizatorii să nu poată scoate informaţie din computere. Dacă sunteţi foarte muncitori, şi vreţi să vă luaţi de lucru pe acasă (nişte tabele, etc.), puteţi la fel să folosiţi un LiveCD cu vreo distribuţie de linux. Eu recomand pentru acest lucru românescul Kiwi Linux, imaginea cd-ului o luaţi de aici. Pentru orice eventualitate, iată link-ul paginii de download.

Procedura e simplă – introduceţi cd-ul în computer, restartaţi sistemul, şi se va încărca acest Kiwi. Aici adminul nu are nici o autoritate, nici restricţiile lui de a folosi resursele computerului, şi nu funcţioneaza programele lui de urmărire, daca are aşa ceva. Singurul lucru pe care poate să-l vadă este că folosiţi linux, dar pentru a preveni acest lucru, e de ajuns să scoateţi cablul de reţea din computer, şi gata! După asta, deschideţi discurile C, D, E din partea stanga sus, din meniul Locuri. Navigaţi până găsiţi fişierul pe care vreţi să-l împrumutaţi, introduceţi un usb stick (memorie flash) în computer (o să apară shortcut pe ecran către el), copiaţi dintr-o parte în alta, şi gata! Deconectaţi computerul, scoateţi cd-ul, şi în computer nu va rămâne nici o urmă a activităţii voastre.

Spor la lucru!

%d blogeri au apreciat asta: