Tag Archives: Gaddafi

Aniversare

Azi e ziua de naștere a colonelului Muammar Gaddafi. Oamenii buni nu mor niciodată. Mai multe voi scrie mâine.

Anunțuri

Repost – De ce a fost omorât Muammar al-Gaddafi

Tot respectul pentru ceea ce face Ion Tcaci. A uitat să menționeze construirea Marelui Râu Creat de Om.

Folosindu-mă de ocazie, vreau să rog cititorii, dacă găsește cineva Cartea Verde în ediție românească să o scaneze și să o trimită. Ion s-a apucat să o traducă de sine stătător, dar ar fi bine de avut și varianta oficială. Mulțumesc.

http://iontcaci.info/2013/03/03/de-ce-a-fost-omorat-muammar-al-gaddafi/

Au trecut aproximativ doi ani de când a început aşa numita “primăvara arabă”

Libia, sub loviturile aeriene ale NATO, raidurile insurgenţilor liberali şi islamişti, s-a transformat din Jamahirie în “tânără democraţie”.
Să vedem ce nu le-a convenit libienilor, de ce l-au omorât pe liderul lor Muammar al-Gaddafi.

1. Libia lui Gaddafi nu avea nici o datorie faţă de nimeni în lume.

2. Preţul unui litru de benzină era de 0.14$

3. Preţul unei pâini era de 0.15$

4. Învăţământul şi spitalizarea erau gratuite.

5. Tinerii căsătoriţi primeau în dar 64000$ pentru a-şi procura apartament.

6. Fiecare familie libiană avea propria casă.

7. Pentru fiecare membru, familia libiană primea anual 1000$ subvenţii.

8. Pentru fiecare copil nou născut, familia primea 7000$, ajutor material.

9. Ajutorul de şomaj 730$ lunar.

10. Orice libian, dacă era admis la oricare facultate din lume, primea 2500 euro de la stat plus întreţinere plus un automobil.

11. Salariul unei asistente medicale era de minim 1000$.

12. Automobilele în ţară erau vândute numai la preţ de fabrică.

13. La deschiderea propriei afaceri,  Jamahiriya Libiană oferea un ajutor material de 20000$, într-o singură tranşă.

14. Nu exista impozit pe imobil, la apartamente şi casele de locuit.

15. Impozitele mari erau interzise prin lege.

16. Cetăţenii libieni primeau creditele fără dobândă din partea statului.

17. Energia electrică era gratuită pentru populaţie.

18. În toată ţara era dezvoltată o reţea de magazine pentru familiile cu mulți copii, în care alimentele de bază erau vândute la un preţ simbolic.

19. Pentru vânzarea produselor alimentare cu termenul expirat – amenzi astronomice.

20. Pentru falsificarea preparatelor medicale – pedeapsa cu moartea.

21. Vânzarea şi consumul de alcool – interzis prin lege.

22. Intermedierea în vânzarea imobilelor – interzisă prin lege.

23. După venirea la putere a lui Gaddafi, din Libia au fost alungate marile corporaţii.

24. Doar după preluarea puterii de către Gaddafi, negrii din sudul Libiei au primit drepturi cetăţeneşti.

25. În 40 ani de “dictatură” populaţia ţării a crescut de trei ori, iar mortalitatea infantila s-a micşorat de nouă ori.

26. Speranţa de viaţă a crescut de la 51,5 la 74,5 ani.

27. Gaddafi a luat decizia de a scoate Libia din sistemul bancar mondial şi alte 12 tari arabe erau gata să-i urmeze exemplul.

După cum spun americanii, familia Gaddafi avea proprietăţi în valoare de zeci de miliarde, însă dacă luăm în calcul că la noi toate cele mai sus enumerate lipsesc dintotdeauna, iar politicienii noştri totuşi sunt multi miliardari, vă daţi seama ce moarte ar merita ei? Şi straniu lucru, americanii nu vin să-i omoare pe alde Filat, Voronin sau Plahotniuc şi să ne salveze de tirani, cum s-au grăbit să o facă în Libia.

Acum Libia nu mai are nimic, în afară de “democraţie”.

În concluzie ce ar fi de spus? Fiecare şi-o face cu mâna lui…

P.S. Muammar Gaddafi este una din primele mari jertfe în lupta binelui cu răul din secolulXXI, din păcate nu cred sa fie el ultimul…

În spoilerul de mai jos gasiţi mesajul necenzurat şi nemodificat al Colonelului Muammar al-Gaddafi – testamentul său în faţa poporului.

 

Mesajul Colonelului Muammar al-Gaddafi – testamentul său în faţa poporului: Necenzurat şi nemodificat – tradus din limba engleză SelecteazăDeschide

Aniversar

Pe 7 iunie se împlinesc 70 ani de la nașterea Colonelului.

Oamenii buni sunt puțini, ei trebuie prețuiți, și în nici un caz dați uitării. Pun un clip făcut de ruși.

[http://www.youtube.com/watch?v=Ix0A_DIXaO8]

Eroul anului, primul erou al secolului 21

Mulțumesc tuturor celor care l-au votat pe Muammar Gaddafi drept erou. Acum e pe locul 1:
http://www.amnestyusa.org/heroes

Va rog sa transmiteti in continuare mesajul. Votarea continua. Și lupta la fel.

Votatil-l pe Muammar Gaddafi erou. Transmiteti mai departe.

Muammar Gaddafi e pe locul 2 în lista eroilor în drepturile omului, conform sondajului realizat de Amnesty International.
http://www.amnestyusa.org/heroes

Votati-l sa fie pe locul 1. Pentru asta trebuie sa ii scrieti numele (Muammar Gaddafi) in casuta My Hero Is. Emailul poate fi unul fals. Votati-l, si trimiteti mai departe acest indemn, pe retelele de socializare si pe blogurile voastre.

Multumesc.

[LIBIA] „Moartea” lui Gaddafi

Muammar Gaddafi a fost și autor. Nu vorbesc numai despre celebra Carte Verde. El a scris si o carte cu povești pentru copii. Am tradus aici povestirea „Moartea”. Dacă găsiți restul povestirilor în alte limbi, vă rog să-mi dați legătura. Aș fi bucuros să mă ajute cineva la traducerea în română și a cărții verzi. Sau poate cineva are vreun exemplar al cărții verzi, sau poate o găsește în vreo bibliotecă?

Din cartea M. Gaddafi, „Sat, sat. Pământ pământ. Sinuciderea cosmonautului și alte povestiri”. Tripoli, 1993. p. 65-79.

Traducere din limba rusă: Sergiu Badan.

Moartea

Moartea – cine-i ea – un bărbat sau o femeie? Doar Allah știe…

Poetul preislamic Turfi ben al-Abd considera că moartea-i un bărbat, care-i alege pe cei mai buni. Pe de altă parte, poetul contemporan Nazar al-Kabani presupune că ea e femeie, pentru că l-a luat pe fiul său Taufik.

De ce se pune întrebarea asta? Ce importanță are, dacă-i bărbat sau femeie moartea? Moartea e moarte, cum n-ai da. Dar asta nu-i drept. Dacă ea e bărbat, trebuie de împotrivit lui până la capăt, dar dacă e femeie – trebuie de cedat ei în ultimul moment.

Oricum, moartea nu-i deloc așa cum ni-i descrisă în cărți – uneori ea poartă chip de bărbat, alteori -de femeie.

Moartea – e un bărbat care atacă și nu trece niciodată la ofensivă, chiar dacă a suferit o înfrângere. E furios, uneori curajos, alteori fricos. Se întâmplă că moartea suferă o înfrângere, și e obligată să se retragă. Ea nu învinge în rezultatul fiecărui atac, după cum se crede de obicei. De câte ori s-a întâmplat că în lupta față în față cu moartea, ea s-a epuizat, și pierzându-și puterile, s-a retras!!! Necătând la rănile primite în lupta cu moartea, adversarul ambițios nu se dă bătut niciodată. În asta și constă superioritatea vieții asupra morții.

Dar moartea, e și ea un adversar ambițios. Pe ea o caracterizează o răbdare fără limite, o convingere absolută în victorie, chiar și atunci când se pare că adversarul ei obține întâietate. Ea niciodată nu pierde speranța la o lovitură de răspuns. Oricâte lupte nu ar câștiga, ea nu e afectată de euforia de care suferă învingătorul căzut în înșelăciune. Ea – e un voinic plin de hotărâre nezdruncinată!!!

Puterea morții nu constă în atacurile la țintă sau în atacurile victorioase; ea ba câștigă, ba pierde, ba atacă, ba se retrage; loviturile ei nu sunt întotdeauna exacte, și ea nu iese din toate luptele învingătoare. Puterea ei constă în abilitatea diavolească de a rezista loviturilor, de ași lecui rănile și de ași reumple puterile de luptă, ceea ce va duce inevitabil la moartea adversarului.

Capacitatea morții de a câștiga vine din faptul că ea lucrează de una singură, fără a intra în alință cu alții. Ea, se întâmplă să mintă sau să ducă în eroare. Dar nu poate fi transformată în slugă. Dacă moartea ar intra în alianță cu cineva, ea ar deveni prizoniera lui; prizonierul nu numai că nu-i liber, el pur și simplu e o marionetă. Iar marioneta, după cum se știe, atunci când jocul se termină e aruncată. Dar chiar dacă moartea ar deveni slugă, prizonier sau marionetă, victoria oricum ar rămâne de partea ei; moartea – nu-i un erou legendar, care ar trebui să fie ideal, moral și educat – aceste calități fiind obligatorii pentru un erou din literatură. Moartea – e hâtră, instabilă, înșelătoare, capabilă de a lua alt chip! Ea poate apărea în chip de cavaler, călare pe cal alb și gata de a se întâlni cu dușmanul față în față. Dar ea poate aplica o lovitură de la spate, ca o femeie, care nu poate mânui arma. Ea poate apărea sub chip de pedestru, luptător neînfricat, sau se poate transforma în șarpe.

Câte jertve ea a înghițit, jertve care, fără să se aștepte, o duceau în plăceri, bunăstare, veselie și nici nu se gândeau la ea!!! Câte jertve ea a luat în somn, venind sub chip de visuri plăcute!!! Să nu așteptați că moartea se va jeli sau vă va cruța, ea nu va merge niciodată în întâmpinarea voastră, nu va ține cont de rugile voastre. Viața voastră nu reprezintă nimic pentru ea. Ea rupe copilul de la sânul mamei, bagă mâna în uterul mamei și omoară fătul care se află acolo, răpește noaptea de nuntă a mirelui și miresei. Îi ia pe părinți, lăsând în viață copiii, dar se întâmplă că procedează și invers.

Tatăl meu a fost un luptător dur, la fel ca Moartea; în luptele cu italienii a hotărât să se țină până la capăt; în timpul unei lupte lângă Cardabia, luptătorii lui au fost loviți de sete, și el a rugat pe unchiul său Hamis să facă rost de apă. Unchiul a atacat un tren italian, încărcat și cu apă. Dar moartea a fost mai rapidă decât Hamis, un glonț l-a lovit în frunte, și el a murit în luptă. Tata a fost cuprins de furie, el s-a ridicat din tranșee și a hotărât să lupte din picioare; el a provocat moartea, strigând: „Noi, Aulad Musa, și dacă tu, Moarte, știi asta, ieși fricoaso și hai să ne luptăm!!!” Moartea nu a acceptat provocarea, dar a răspus cu rafale de foc. La chemara tatălui a răspuns un grup de curajoși, strigând: „Noi – Aulad al-Hadj… Noi – Aulad al-Atrasha…” Ei au atacat neînfricați moartea, fără să se plece sub gloanțe, tatăl meu s-a pornit spre ei, ca să ia parte la atac, dar moartea din nou l-a întrecut, și înainte ca el să ajungă la ei, toți erau deja morți. Când tovarășii tatălui meu au văzut că moartea îl urmărește îndeaproape, ei l-au rugat să nu se apropie, ca să nu ajungă moartea și la ei, după ce l-a luat pe Hamis și Aulad al-Hadj, Al-Atrasha și as-Suhbi, pe Muhammed ben Faradj și pe alții; însă tatăl a continuat să lupte cu moartea de dimineață până seara; și în cele din urmă puterile morții s-au epuizat, hotărârea ei a slăbit, și ea s-a îndepărtat, dar doar pentru a se întoarce mai târziu. Pe corpul și hainele tatălui se numărau opt urme de gloanțe, care totuși nu au putut să-i aducă răni mortale.

Eu am spus deja, că se întâmplă ca moartea, după ce-i înfrântă, să fugă, dar ea nu se rușinează de eșecuri, și nu are regrete, pentru că știe, că, în ciuda înfângerii, victoria în cele din urmă va fi a ei, iar eșecurile vor rămâne în trecut; taina ei constă în aceea că ea se bazează pe propriile puteri, și nu pe susținere din afară.

N-au trecut nici trei ani, că moartea a revenit în luptă. Și între ei s-a pornit o bătălie mult mai cruntă, decât la Cardabia. de data asta moartea a ales câmpul de luptă să fie raionul Kiafa, iar arma ei a fost senusiții din Sirte și Adjadabia, susținuți de italieni. Și dacă moartea în acea zi a lansat o provocare, mândrindu-se cu numărul mare de jertve și fiind sigură de victorie, tatăl meu a răspuns cu o provocare la provocare. Fiind mai inferior decât ea în mândrie, el a întrecut-o însă în curaj. Moartea hohotea atunci când el a văzut soldații Senusiei, mulți ca lăucstele, hotărâți să atace defileele care înconjoară depresiunea Kyalaia, aflată în apropiere de ocnele de sare. Pustiul, din galben s-a transformat pe alocuri în negru, iar pe alocuri în alb; fiind îmbrăcați în uniforme de aceste culori, mii de oameni au fost mobilizați în numele morții. Cu tata erau o mână de oameni din As-Sabaia, și încă mai puțini din alte triburi. A fost o zi fatală. Moartea era bine pregătită. Tata a chemat în ajutor tot curajul său. Moartea s-a înconjurat cu regimente de soldați-sensuiți, iar împrejurul tatălui meu s-au adunat doar o mână de curajoși. Pozițiile erau nereușite, situația – disperată, lupta – inegală. Tata și-a zis să nu se gândească la moarte și la armata ei, iar mai departe – fie ce-o fi. El nu și-a săpat tranșeie, a hotărât că va trage nu din poziție culcat, ci din genunchi sau din picioare. În sufletul lui se amestecau sentimente de bărbăție și disperare, și ce poate fi mai bun decât aceast amestec! Totuși moartea îi cosea pe tovarășii tatei, fără a-l atinge pe el, exact ca în lupta din Cardabia.

Iată căzu Abu Isbaa, căruia glontele i-a nimerit în inimă. Iată Kaddaf ad-Damm și-a dat ultima răsuflare, iată… Deodata soarele a început să se încline către orizond, de parcă ar fi fost lovit și el de un glonte rătăcit. Degrabă va veni întunericul, și va apărea o șansă de supraviețuire. Și aici moartea a turbat, înfuriată pe tata, care încă de dimineață a provocat-o, ea a îndreptat spre el o pușcă dăruită de țarul rus sensuiților, de tip Mosin, încercând să-l lovească drept în inimă, dar a luat o cătare greșită, și glontele i-a străpuns doar umărul stâng…

După cum v-am zis, nu toate loviturile morții lovesc în țintă. Ea ba ratează, ba ochește, ba ia întâietate, ba suferă un eșec. Ea l-a lipsit pe tata de posibilitatea de a continua lupta, dar nu l-a lipsit de viața lui.

Eu v-am spus, că Moartea nu întotdeauna dă dovadă de curaj, și nu-i întotdeauna gata de rezistență, uneori ea manifestă lașitate. Ea lovește în spate, mușcă din nou și din nou, se ascunde în pământ. În bătăliile de la ocnele de sare și din Cardabia, rezistența luptătorilor tatei, în cele din urmă au epuizat-o pe moarte. Ea așa și nu a putut să o depășească, dar, repet, blestemata nu se deznădăjdeiește niciodată, și nu-l lasă pe adversar în pace, chiar dacă acesta a câștigat în bătălie.

Atunci când Moartea provoacă deschis, ea apare pe un cal alb sau negru. Moartea își dezgolește spada neînfricată, înfruntând chiar și pe cei mai mari conducători. Dar se întâmplă că ea se aciuează neobservată pe la spate, fără să intre în confruntare directă, și lovește de jos, nu de sus, mușcă și aplică lovituri, se face ghem, rănește la talpă, nu la gât. Așadar, de data asta moartea (de care se teme toată lumea) s-a ivit sub chip de șarpe veninos, dar tatăl meu l-a strivit cu piciorul, totuși ea a reușit să-l muște și a socotit că trucul i-a mers. După ce moartea nu a putut obține victoria în luptă directă, ea a apelat la viclenie. După război, ea l-a lovit din ambuscadă, ziua-n amiaza mare, mizând pe un șarpe de sahara care l-a mușcat pe un om singur, departe de orice localitate, unde nimeni nu ar fi putut să-i vină în ajutor, și el trebuind numaidecât să moară!!! Acesta a fost planul Morții, care spera la o victorie rapidă, și care deja se mândrea cu asta, dar ei i-a scăpat faptul că voința de a trăi îi poate strica planurile, și că în calitate de antidot pot fi folosite un ceai obișnuit, fără zahăr și ceva preparate pentru a provoca vomitarea, și că tatăl meu se va ridica în picioare, învingând Moartea, care triumfa cu doar câteva secunde înainte, râzând de ea, și călcând în picioare șarpele în care Moartea s-a întruchipat în acest loc îndepărtat din pustiu. Dar moartea nu se deznădăjduiește, necătând la orice înfrângeri pe care le suferă. Ea e puternică în continuare, și continuă să zboare deasupra locului luptei. Moartea a ieșit de sub șarpele strivit de piciorul tatălui meu, și s-a întruchipat în alt șarpe, care-l aștepta în drum spre casă; și atunci când tata a întins mâna spre o tufă uscată, de care avea nevoie pentru a face focul în cort, el a pus mâna pe al doilea șarpe care stătea ascuns acolo, și șarpele l-a mușcat!!! El deja nu se mai afla în pustiu departe de tabără; dar moartea era sigură, că anume de această dată va învinge, pentru că tata s-a lipsit de voința de a se împotrivi pe care o avea aflându-se departe de casă și în singurătate, în împrejurările în care moartea i s-ar fi părut deosebit de tragică. De data aceasta în jurul lui erau oameni, și speranța că se poate bizui pe ei, că ei îl vor ajuta, ar fi trebuit să-i atenueze voința lui de a se lupta. Moartea se aștepta, că adversarul care se împotrivea dur de data aceasta nu-i va scăpa, dar ea nu înțelegea că metoda aleasă de ea era prostească: doar ea prin mușcătura primului șarpe i-a dat tatălui vaccin împotriva otrăvii, fără să-și dea seama de asta. A doua mușcătură, din această cauză, l-a făcut să sufere, dar nu a fost mortală. Tata a continuat să trăiască. Iar Moartea a continuat să lupte cu el. Și tata i se împotrivea.

Ajungând în acest loc în povestirea noastră, noi putem spune că: Moartea în toate întâmplările de mai dinainte s-a comportat ca un bărbat, iar apoi s-a comportat ca o femeie. Dar aici apare o bănuială. Chiar atunci când s-a întruchipat în șarpe, oricum se cădea să se împotrivească ei ca și cum ar fi fost bărbat. Un șarpe veninos – e dușman de moarte, și din cauză că-i dușman, prin urmare e asemenea unui bărbat. Ea lupta la fel cum luptau soldații eriteni sau cei italieni în Kardabia. În ce privește natura morții, noi repetăm întrebarea cu care am început povestea: moartea – e bărbat sau femeie? Noi deja am notat: dacă-i bărbat, atuci trebuie de împotrivit lui până la capăt, dar dacă-i femeie, atunci în ultimul moment trebuie de cedat ei.

Și totuși eu m-am convins spre sfârșit, că moartea – e femeie, pentru că tata i s-a predat pe 8 mai 1985, ca și cum ar fi avut treabă nu cu un cavaler cu sabia scoasă din teacă, imaginea căruia ar fi trezit dorința de a se împotrivi unui bărbat curajos (cum era tatăl meu).

Se părea că tobele morții, sunetul cărora creștea, – pentru el erau doar un cântec îmbietor, cântat de poetul Umm Calsum. De fiecare dată când se apropia procesiunea Morții, și se auzeau mai puternic tobele ei, tata simțea o slăbiciune crescândă și zâmbea fără să înțelegem pentru ce, ca un prunc în leagăn. El devenea din ce în ce mai calm și împăcat, și nouă a început să ne pară că gălăgia făcută de cortegiul Morții, care îi bagă în sperieți pe oamenii sănătoși, sună în urechile bolnavului ca un cântec îmbietor al vreounui cântăreț egiptean. Eu pentru un moment m-am gândit, că nu are rost de dat bolnavului anestezic, ci că ar fi deajuns un cântec lung egiptean. Dar doctorul s-a împotrivit, și a spus că eu nu trebuie să mă amestec în ceea ce el face, că concluzia mea e nedreaptă și nu corespunde deloc realității. Eu m-am rușinat de ignoranța mea, și am hotărât să nu-l pun pe doctor într-o situație dificilă; am recunoscut dreptatea cuvintelor lui, spunând că nu pricep nimic în anestetice, nu mă pricep în administrarea lor bolnavilor și sănătorilor, și că am supraapreciat capacitățile cântecelor egiptene, crezând că ele pot avea efect asupra unui bolnav, și că e drept că ele acționează doar asupra oamenilor sănătoși, și că-i uimitor efectul lor asupra a o sută de milioane de arabi. Începând din 1948 se știe că (în ciuda închipuirii mele) la operațiile chirurgicale, pentru scoaterea durerilor trebuie de folosit anestetice chimice.

Medicul a confirmat, că nicăieri în lume cântecele nu au efect asupra stării bolnavilor, și ascultarea lor nu este recomandată, pentru că asta ar putea, de exemplu, să provoace vomitarea la bolnavi. În ce privește oamenii sănătoși și cei cu sufletul bolnav (cu boli psihice, n.t.), dar care se aseamănă celor sănătoși, lor li se recomandă să asculte cântece, ca să cadă în trans hipnotic. Doctorii afirmă că cântecele nu provoacă complicații oamenilor sănătoși, și chiar dacă apar complicații – ele sunt legate de întrebuințarea de preparate chimice, și prin urmare, pot constitui un pericol doar pentru acești oameni. În orice caz, starea lor fizică nu va crea motive de îngrijorare. Atunci când eu am făcut observația că, cântecele acționează asupra sufletului și a minții, doctorul nu a dat importanță cuvintelor mele, spunând: „Sufletul…, mintea… temperamentul… și altele, acestea sunt lucruri din alt domeniu, și pe mine, ca chirurg, nu mă interesează”.

În fine, tata slăbea pe zi ce trecea, noi ne îngrijoram, uneori plângeam, iar el zâmbea, căzând în inconștiența muribunzilor. Uitațivă!!! Oare asta să fie aceeași Moarte, cu care el s-a întâlnit în bătăliile din Cardabia, Tali și de la ocnele de sare?! Oare asta e același șarpe, care îl aștepta în pustiu?! Oare asta e aceeași Moarte, care se ivea sub chipul dușmanului neîmpăcat, mândru, sigur pe puterile sale și care provoca deschis:! Eu nu-s sigur, că asta e aceeași Moarte, și chiar de ar fi aceeași, înseamnă că ea poate să se deghizeze ca nimeni altul. Așadar, de data asta tata nu i se împotrivea, așa cum a făcut toată viața, biruind-o de fiecare dată, necătând la faptul că ea a avut ocazia de mai multe ori să-l sfârșească. Prin urmare, Moartea – e o femeie. Și dacă e așa, atunci trebuie de cedat ei în ultimul moment, ceea ce a și făcut tata.

Concluzia ce urmează din asta: în majoritatea cazurilor, Moartea suferă înfrângere, atunci când apare cu stindalul negru în mijlocul câmpului de bătaie sau a unei furtuni. În asemenea cazuri, Moartea, sigură pe victoria sa, devine sedusă de sine însăși; făcându-l prin asta pe adversar să i se împotrivească, ceea ce duce la înfrângerea ei. În această înfățișare ea apare ca un luptător curajos, cu care trebuie de bătut până la capăt, și rezistența în fața lui de cele mai multe ori se termină cu biruință. Dar ea își atinge ușor scopul atunci când se înfățișează sub chip de femeie. Iar femeii, în ultimul moment trebuie de cedat, după cum am spus încă de la începutul poveștii. Capitularea însă exclude posibilitatea biruinței. Atunci când moartea își schimbă metoda, ea se așteaptă ca adversarul, întâlnind-o sub chip de femeie, să se predeie.

În așa fel, Moartea întotdeauna își atinge scopul, oricât nu s-ar întinde confruntarea, și nu-și cruță adversarul, nici chiar atunci când el se predă, slăbește sau se înfricoșează!!!

Toată viața trebuie de împotrivit Morții, așa cum a făcut tatăl meu, neînfricoșat împotrivindui-se, până a atins vărsta de o sută de ani, necătând la toată ura Morții împotriva lui, pentru care a încercat să-l răpună atunci când el avea încă 30 ani. Poziția corectă este rezistența, iar fuga, chiar după graniță, nu te scapă de moarte. „Oriunde nu v-ați afla, Moartea vă va găsi, chiar dacă vă veți ascunde într-un castel întărit”. Dar dacă ea s-a întruchipat într-o femeie, s-a arătat neînarmată în chip de soție ascultătoare, a sosit în liniște, ca o ispititoare, și noi o simțim cu fiecare celulă a corpului și suntem îmbătați de suflarea ei, atunci să te împotrivești ei nu-i lucru demn de un bărbat, și trebuie de cedat ei în ultimul moment.

Iată cum a fost totul!!!

[LIBIA] Moartea lui Gaddafi nu a fost confirmată

Pagina agenției algeriene Algeria ISP, la care am făcut ieri referire, în realitate fusese spartă.

La moment nicio sursă demnă de încredere nu a confirmat moartea lui Gaddafi. Mă refer la:

1. Agenția Mathaba.

2. Musa Ibrahim.

3. Familia colonelului.

Deci, atâta timp cât nu există dovezi ale morții lui, eu îl voi considera pe Gaddafi în viață.

Nu numai eu am așa încredere în aceste zvonuri. Hillary Clinton are aceeași atitudine:

http://www.guardian.co.uk/world/2011/oct/21/gaddafi-death-image?newsfeed=true

Noi am avut o grămadă de astea înainte (știri despre capturarea lui Gaddafi, n.t.), l-au capturat deja de câteva ori.

Nu mă voi opri mult la asta. Cu această știre senzațională, nimeni nu se interesează deja de crimele ce au loc în Libia la moment. Trebuie să nu cădem în această cursă.

[LIBIA] Filmul cu capturarea lui Gaddafi ar fi fost prelucrat cu o zi înainte

E vorba despre acest film:

Am copiat versiunea mp4 a lui de pe site-ul youtube. Am executat comanda:

mplayer -noquiet gaddafimort.mp4

Iată ce informație mi-a dat:

Clip info:
 major_brand: mp42
 minor_version: 0
 compatible_brands: isommp42
 creation_time: 2011-10-19 16:09:16

După cum se vede, filmul e creat în data de 2011-10-19 – adică cu o zi înainte de așa zisa capturare a lui Gaddafi.

Utilizatorii windows pot vedea această informație cu ajutorul programului MediaInfo.

Cu alte cuvinte:

  1. sau timpul in computerul din care s-a prelucrat materialul e setat greșit.
  2. sau Gaddafi a fost capturat cu o zi inainte.
  3. e o înscenare.

Oricum ar fi, nu cred că Gaddafi va mai apărea vreodată, chiar dacă-i viu. Dacă-i mort – asta nu schimbă multe – rezistența continuă.

[LIBIA] Despre moartea lui Gaddafi (3)

Sunt 50% șanse ca Gaddafi să fi fost, totuși lichidat fizic.

Zic asta pentru că agenția de presă algeriană Algeria ISP face referire la doctorul Shakir, și eu încă nu am motive să mă îndoiesc de această sursă.

În agențiile de presă occidentale nu am încredere. Ele de multe ori au zis că Gaddafi e în Venezuela, Belorusia, Brazilia, etc (și prin urmare, dacă vom crede că aceste agenții sunt bune, logic ar fi ca Gaddafi să nu se afle în Sirte).

Luni se va cunoaște cu siguranță dacă e în viață Gaddafi. Democrații libieni își demonstrează umanitatea și islamismul lor:

Presupun că vorbesc despre valori umane și integrare eropeană.

Dacă Gaddafi a fost lichidat fizic – el a fost transformat în martir, în simbol al libertății și a împotrivirii forțelor malefice mondiale, simbol al bunătății. Omul aceasta ar fi putut trăi o viață liniștită în altă țară africană, la cât bine a făcut el Africii, orice stat african l-ar fi primit bucuros. Muammar a ales calea luptei pentru țara sa, împotriva unei coaliții monstruase globale. Oamenii care luptă pentru dreptate nu mor niciodată. Drept a zis Colonelul – că va trăi în inimile tuturor libienilor (și nu numai a libienilor, zic eu).

Pe Che Guevara la fel l-au ucis, și l-au expus la fel:

Singura diferență e că acești oameni nu-s bărboși, și nu strigă aiurea Allah Akbar (trăiască democrația, n.t.).

Oamenii care pozează au murit. Che trăiește și azi, și inspiră milioane de oameni să lupte pentru libertate. Ba chiar e socotit ca erou în Bolivia, țara pentru care a murit.

Revenim la colonel. Dacă vestul nu pornea toată această campanie, colonelul avea să mai trăiască încă 10 ani, și să moară liniștit și anonim. Fiul său, Saif, avea să preia puterea, și să democratizeze Libia așa cum avea să primească instrucțiunile. Colonelul era să moară în anonimat, nimeni decât libienii (și africanii) nu aveau să-i cunoască creația și contribuția. Și 60 mii oameni (inclusiv miii de copii) erau să fie și azi în viață, iar 150 000 de oameni aveau să-și aibă mâinile și picioarele la locul lor. Vestul totuși nu a putut permite ca un om bun să moară de moartea lui, și a făcut o greșeală – l-au scos pe Gaddafi din anonimat. Nu cred că exagerez atunci când spun că în loc de o Jamahirie – vor apărea mai multe – despre colonel au aflat toți, și mai ales – occidentalii. Cartea Verde se bucură de popularitate, și nu m-aș mira ca mai multe state să adopte principiile descrise în ea ca politică de stat. Rușii au o vorbă – lăcomia l-a pierdut pe fraier. Vom trăi și vom vedea.

[LIBIA] Discursul lui Gaddafi din 20 Octombrie 2011 (de după „moartea” sa)

Actualizare: inregistrarea e veche, la moment nu demonstreaza nimic. Maine voi reveni cu alte materiale daca vor aparea pana atunci.

Muammar nu-i de acord cu moartea sa, și a ținut un scurt discurs:

Mulțumesc tuturor care sunați și vă interesați despre mine.

Eu sunt bine, și trăiesc acolo unde nu mă poate găsi nimeni.

Eu trăiesc în fiecare inimă

Dacă voi omorâți corpul meu, nu puteți omorâ sufletul meu, care-i în toți.

Trăiască martirii, și să moară toți acei care-și trădează patria.
Ah, da. Și o imagine despre clowni:
%d blogeri au apreciat asta: