Tag Archives: feodorov

Feodorov, compunerea 1.

1. Marea însemnătate a descoperirii posibilității ca prin intermediul substanțelor explozive sau în genere prin intermediul a orice altceva, folosite la război, de a aduce ploaia: a) însemnătatea acestei descoperiri ca mijloc de izbăvire de foame și de război; b) ca dovadă adevărată a existenței lui Dumnezeu, dovadă prin fapt; c) atitudinea profanatoare americană față de această descoperire ca față de o metodă de îmbogățire și speculă.

De ce lumea nu-i în pace? (în limba rusă „lume” și „pace” sunt omonime, întrebarea sună în rusă „de ce lumea nu e pace”. Pe timpul lui N. F. F, aceste cuvinte se scriau diferit – lumea se scria „мiр”, iar pacea se scria ca și acum – „мир”, acum se scriu ca ultimul ambele, n. t.) de ce pentru unii pacea – e doar în afara lumii, iar pentru alții nu există pace nici în lume, nici în afara lumii?

1 De ce natura nu ne e mamă, ci mamă vitregă sau hrănitoare, care refuză să ne hrănească?
Participarea tuturor la confort sau participarea tuturor la munca, obligator – voluntară, de a cunoaște puterea oarbă, care poartă în sine foamete, boli și moarte, la munca de a o converti în dătătoare de viață?..

1. În dezastruosul an 1891, cînd în multe gubernii, care alcătuiau grînarele Rusiei, a fost foamete de la seceta, care devenise, pesemne, cronică, în vreme cînd fără încetare apăreau zvonuri care întăreau așteptarea tensionată a războiului, dintr-o dată s-a aflat despre experimentele de aducere a ploii prin folosirea substanțelor explozibile
Coinciderea foametei noastre în timp de secetă cu descoperirea mijloacelor împotriva lipsei ploii, avînd în vedere că acest mijloc se adeverește a fi același, care a slujit doar distrugerii reciproce, nu a putut să nu facă o impresie uluitoare în special asupra celor, care erau apropiați de nevoile înfometaților, care aveau oameni apropiați de vîrsta care obligă sî intre în rîndurile armatei în caz de război, – dar și nu numai asupra lor!… Și într-adevăr, omul a făcut, se pare că, tot răul la care a fost în stare, față de natură (epuizare, pustiire, prădare), în fața unul-altuia (inventarea armelor de distrugere, și în genere a mijloacelor de nimicire reciprocă); înșiși căile de comunicație, cu care omul modern se mîndrește în mod deosebit, chiar și ele slujesc doar strategiilor de negoț, război sau speculă; iar specula se uită la natură doar ca la „un depozit, de unde se poate de dobîndit mijloace pentru asigurarea confortului vieții și a plăcerilor, și distruge și risipește în mod prădalnic bogățiile adunate în ea de veacuri”. (Cuvîntarea lui Ambrosie de Harkov, pronunțată în universitatea din Harkov, „Despre direcția creștină în științele naturii”. Departamentul Bisericesc. 1892. Nr. 5.) Toate acestea nu puteau să nu ducă la disperare, pentru că peste tot, fără nicio boare de lumină se vedea doar răul. Și dintr-o dată, ca o rază îmbucurătoare de lumină pentru „cei care stăteau în întunericul și umbra morții”, vestea, care răstoarnă totul, vestea bună, că toate mijloacele, inventate pentru distrugerea reciprocă, devin mijloace de salvare din mîna foamei, și apare speranța, că dintr-o lovitură va fi pus capăt atît foametei, cît și războiului, va fi pus capăt războiului fără dezarmare, care e și imposibilă. Asta nu a putut să nu-i afecteze chiar și pe necredincioși: chiar și un ateist inveterat nu a putut să nu vadă în asta indicațiile Voinței lui Dumnezeu, indicațiile cu adevărat Dumnezeiești asupra convertirii celui mai mare rău în binele cel mai mare. Și într-adevăr, oare nu-i asta cea mai efectivă dovadă a existenței lui Dumnezeu și a Voinței Dumnezeiești, dovadă absolut nouă, nu din contemplarea asupra armoniei întîlnite în natură, ci aflată din realizarea armoniei în realitate? Și oare nu-i asta manifestarea binefacerii supreme, cu adevărat Dumnezeiești către omul, care a ajuns probabil la capătul decăderii, care a păcătuit împotriva naturii, împotriva fraților săi, și care a ajuns să nege însăși existența lui Dumnezeu?… Și cum să nu exclami aici: „Drept eşti, Doamne, şi drepte sunt judecăţile Tale”… Cu adevărat Dumnezeu a auzit rugăciunea poporului ortodox, care, rugîndu-se pe cîmpurile lui uscate, știa ce face (nu știau ce făceau doar cei care luau în rîs această rugăciune). Și iată, dintr-odată, se aude o voce din catedra bisericească: „Temeți-vă de această semeție, care vrea să cheme ploaia din cer cu împușcături de tunuri”. (Cuvintele de încheiere ale lui Ambrosie de Harkov.) Dar dacă împușcăturile de tun nu pot fi denunțate cu tărie nici chiar atunci, cînd ele aduc moarte (la apărarea, de ex., a patriei), de ce atunci să le denunțăm atunci cînd ele vor aduce viață, vor salva de la foame? Nu se va dovedi asta a fi, dimpotrivă, îndeplinirea bunei voințe a Lui Dumnezeu?.. Oare nu va constitui asta o întorsătură de la pesimismul hain și de la scepticismul lipsit de bucurie către credința vie și efectivă, îndeosebi dacă va fi povestită celor care nu au auzit-o, și tălmăcită celor care nu au înțeles-o de la catdra bisericească, de la catedra Credinței, care va arăta, în acest fel, noua cale a Rațiunii (Observația 1), adică, a celor, care pînă acum se întrebuințau, se poate de spus, doar în războaiele externe, dar și interne, cum sunt revoluțiile, conspirațiile sîngeroase, ș. a.

Nu putem să nu observăm, că Dumnezeu, creîndu-l pe om, i-a poruncit să stăpînească pămîntul și tot ce-i pe el. De ce atunci dacă muți un nour din locul, unde ploaia vărsată de el ar aduce daună, în locul unde această ploaie va fi benefăcătoare, de ce asta ar fi o crimă, de ce ar fi o semeție, chiar parcă o jignire la adresa lui Dumnezeu?.. (Citat din „Despre direcția creștină în științele naturii”.) Atunci cînd pentru irigare se mută apa din izvoare, din rîuri, asta doar nu se socoate că-i o împotrivire lui Dumnezeu, de ce atunci va fi împotrivire Lui îndreptarea pentru necesitățile oamenilor a umezelii încadrate nu în rîuri ci în curenții de aer? Cu atît mai mult că asta se face nu pentru lux, nu pentru plăcere, ci pentru pîinea cea de toate zilele.

Totuși, denunțarea din lucrearea „Despre direcția creștină în științele naturii” nu avea oare în vedere doar acel mod de folosinre a descoperirii, la care sperau, după cît se pare, americanii, care au ridicat întrebarea privilegiilor, dorind să transforme în speculație chiar și acțiunea sfîntă de salvare de la foame?.. Dacă asta-i așa, atunci nu putem să nu ne plecăm în fața înțelepciunii sentinței. Speranțele noastre nu sunt în putința de a aduce ploaie prin intermediul cîtorva împușcături sau explozii, ci în putința ca, prin acțiunile noastre, efectuate pe spații largi, să controlăm atît curenții umezi de aer, cît și pe cei uscați, și să salvăm nu doar de la secete, dar și de la inundații distrugătoare; asta e așa o treabă, care necesită acțiunea coordonată a armatelor tuturor popoarelor, și prin urmare, nicicum nu poate fi transformată în speculă. Descoperirea posibilității de a produce ploaie prin intermediul substanțelor explozive, chiar dacă nu ar îndreptăți speranțele legate de ea, totuși nu și-ar pierde din însemnătatea sa ca indicație asupra metodei de acțiune pentru tot neamul omenesc împreună. Poate că, tunurile se vor dovedi neputincioase de a îndrepta curenții de aer, purtători de umezeală, dar în acest caz vor putea fi descoperite și alte metode pentru asta, dintre acelea care sunt întrebuințate la război. Una din aceste metode pentru controlul fenomenelor meteorologice ale naturii deja a fost descrisă de V. N. Karazin, fondatorul Ministerului de educație a poporului și fondatorul Universității din Harkov, această metodă este paratrăsnetul, ridicat în straturile superioare ale atmosferei legat de un balon cu aer, ultimul însă, adică balonul cu aer, dacă nu s-a făcut încă, atunci se face ca armă de război. În prezent totul slujește războiului, nu este nicio descoperire, de care nu s-ar ocupa militarii ca să găsească ce întrebuințare poate să aibă ea pentru război, nu există nicio invenție, pe care nu s-ar strădui să o transforme pentru necesitățile de război. Și dacă de atribuit armatei, printre obligațiuni ca tot ce se folosește acum pentru război să se folosească și pentru controlul forțelor naturii, în acest caz războiul se va transofma de la sine în lucrul comun a întregului neam omenesc.

%d blogeri au apreciat asta: