Majoritatea dintre noi trăiesc cu siguranța că societatea – e un mediu, în care ei pot ajunge la succes, așa cum ajunge la succes un strîngător de ciuperci în pădure, sau un vînător. Trebuie doar să cauți corect. Ce să cauți? Desigur – bani, putere, slavă și succes. Ce altceva?
Trebuie să apuci și să strîngi, să cîștigi și să investești, trebuie tot timpul să crești în jurul tău carapacea materială, care seamănă cu o cochilie crescîndă de melc. Și să te tîrăști cu ea prin viață, pentru ca pe urmă să lași fericiților moștenitori bogățiile tale, iar ei vor crește multe multe straturi noi pe această cochilie.
Și așa pînă cînd aceste bogății vor fi atît de mari, că urmașii vor putea în sfîrșit să se mute pe malul unui rîu, să ia o undiță și să stea așa din generație în generație o mie de ani, fără să facă nimic…
Fiecare trăiește pentru sine și doar pentru sine! Iată lozinca timpurilor noastre, adusă pe aripile vîntului din America, care a infectat toată planeta cu această filosofie.
Dar biosfera – e un organism viu. Și omenirea e un organism viu. Și aceste două organisme se împacă prost acum pe aceeași planetă. Omenirea în ritm alert distruge biosfera armonioasă (vezi filmul „Casa”). Și nu degeaba, probabil, mulți gînditori numesc omenirea „o tumoare cancerigenă a Pămîntului”.
Ce înseamnă cancerul din punctul de vedere sistemic? Dacă în organism careva celule încep să trăiască exclusiv pentru sine, ele formează tumoarea cancerigenă, și încetează să se mai integreze în structura armonioasă a vieții organismului. La început lor le place – împrejur se găsește atîta substanță nutritivă, și toată poate fi folosită doar pentru sine!
Dar mai tîrziu se adeverește că organismul nu poate întreține atît de multe celule-egoiste și moare. Împreună cu toți egoiștii. Păcat de alte celule, care în continuare lucrau pentru sistem, ceea ce nu le-a salvat.
Omenirea a hotărît că ei i se poate orice pe această planetă, că însăși menirea planetei – e pentru utilizarea nesățioasă de către oameni, iar grija pentru Casa comună – e preocuparea „verzilor”, visătorilor, romanticilor și ciudaților. Profit cu orice preț! Iată motivul care mișcă majoritatea corporațiilor și firmelor. Și volantul pornit al producției și consumului nici nu știm cum să-l frînăm.
Dar ce este omenirea? Doar o sumă a oamenilor, uniunile dintre țări, corporații și firme mici? Sau altceva – un Întreg viu? Dacă e ultima, înseamnă că ea are un moment al nașterii, are propria cale de dezvoltare și în viitor – un țel comun. Și dacă pe drum către acest țel, acest Întreg a întors oleacă nu în direcția cuvenită, înseamnă că omenirea trebuie să-și reevalueze calea și metodele sale, și să-și înțeleagă locul său în casa comună a planetei și în Univers.
Dar acum – avem reacția melcului, care se retrage în căsuța sa. De aici avem aceste proiecte de tipul „miliardului de aur”. Ele propun cel mai simplu răspuns la aceste probleme – trebuie de redus! De redus totul! Consumul, numărul oamenilor pe planetă, ritmul de dezvoltare, creșterea consumului de energie…
Dar cum de redus toate acestea? Cum de oprit creșterea populației? De sterilizat femeile din țările sărace?
Și dacă se va reuși de realizat acest plan „simplu”, și totul de OPRIT, ce de făcut după asta? De trăit la nivelul atins al populației și consumului?
De fapt, chiar dacă s-ar realiza asta, va veni Sfîrșitul Istoriei. Istoriei omenirii. Și se va începe istorea organismelor vii – „oamenilor”, care vor trăi, asemeni furnicilor, într-un mediu socio-tehnologic înghețat, integrîndu-l cumva în viața biosferei. Și astfel de viitor deja a fost descris în romane fantastice și a fost arătat în filmele fantastice. Iar în aceste descrieri nici nu miroase a rai – mai degrabă a lagăr de concentrare.
Mai mult de atît, nu există nimic neschimbat pe planetă și chiar în Univers. Opțiunea opririi (dacă chiar ea poate fi realizată, iar realizarea ei – e o procedură catastrofală) nu va face decît să amîne moartea omenirii maximum cu o mie de ani, dar mai degrabă că cu mult mai puțin. Și după trecerea acestei perioade de stagnare rămășițele omenirii vor începe să se sălbăticească. Pentru totdeauna, fără șanse de a renaște. De ce? Răspunsul stă în însăși „ideea” omenirii.
Sergey Suhonos
Armonia cuantică
