Category Archives: medicina

Liga binelui are nevoie de ajutorul tău – participă la salvarea unui maestru în artă moldovean.

Am aflat că Maestrul în Artă Anatol Arcea se reface după operația chirurgicală la craniu.

Acum are nevoie de o intervenție chirurgicală în Turcia, pentru întărirea efectului operației din Moldova (ca boala să nu recidiveze). Această operație costă 7000 Euro, iar acești bani sunt greu de găsit pentru un maestru în artă moldovean.

Problema este că artistul e modest, puțin mândru, în sens că nu obișnuiește să stea cu mâna întinsă, sau să ceară bani pe care să nu-i fi câștigat prin munca sa.

Eu rog poporul să contribuie la salvarea artistului. Fiecare cu cât poate. Dacă nu poate da bani, atunci să republice acest articol, sau să aducă la cunoștința celui care poate această rugăminte.

Pe această pagină mă voi strădui să notez toți binefăcătorii, pentru o mai bună transparență.

Rog organizațiile de presă să mediatizeze această situație. Știu că știrea nu se vinde, dar cel puțin veți ști că faceți o treabă corectă, și preveniți o mare pierdere pentru cultura moldovenească.

Nu cred să fie vre-un cont bancar deschis, la moment vom strânge bani lichizi. Puteți să-i dați sau lui Anatol Arcea (079456544), sau mie (079426003). Dacă vreți să trimiteți bani prin alte sisteme (bancar, webmoney, western union), lăsați un comentariu despre intenția voastră, și eu mă voi ocupa de deschiderea conturilor (costă și ele bani, și nu ne permitem irosirea lor).

Suntem o țară prea mică și săracă ca să ne permitem luxul de a pierde oamenii de valoare. Eu nu vreau să ajung să-i aud pe politicieni la înmormântare, vorbind despre „marea pierdere pentru cultura moldovenească”. Ar fi fost o pierdere dacă făceai tot ce stă în puteri pentru păstrare, dar atunci când anticipezi dar neglijezi e sabotaj, nu pierdere.

Mulțumesc tuturor celor care vor participa în ajutorarea lui Anatol, prin bani sau prin răspândirea informației. Sunteți bravi. Mulțumită vouă el va cânta din nou.

Despre bodybuildingul hormonal, Schwartznegger si despre bodybuildingul corect

Încă un fragment din cartea pe care o traduc.

În toiul „modei” foamei, dacă putem numi un lucru corect ca fiind „modă”, în SUA, în 1926, un oarecare George Osler Johnson, fără a consuma altceva în afară de apă distilată, a efectuat o călătorie fără egal din Chicago în New York. Pe 1 iunie 1926, Johnson a pornit din Chicago către New York. Johnson mergea pe jos toată ziua, însoțit de o mașină și de doctorul său personal. În afară de asta, Johnson a fost cercetat de numeroși doctori în tot decursul drumului său. Pe întreaga cale Johnson a fost sub observație neîncetată, și nu a avut posibilitatea de a trișa. La început Johnson avea aspect slab: având o înălțime de 178 cm el cântărea 72 kg. În 1926 condițiile meteo erau neprielnice. Era foarte cald. Johnson făcea între 25 și 70 km pe zi, în mediu câte 40 km pe zi. După 700 kilometri, în regiunea Pittsburgh, lui John i s-au început problemele cu tălpile. Doctorul a descris asta ca „talpa de marș”, din cauza sarcinii și a foamei, oasele mici și încheieturile tălpilor au început să doară. După asta drumul a început să fie deluros: ba în sus pe munte, ba în jos de pe munte. Jonhson a pierdut toată grăsimea, iar tălpile au început să-l doară necontenit. Din această cauză Johnson a ieșit din drum, după 20 de zile de foame și după o distanță parcursă de 578 mile, sau 925 kilometri. Doctorul a raportat că în tot acest răstimp, pacientul nu a consumat altceva decât apă, cântărea 54 kilograme, pierzând 18 kilograme din greutate, iar în urma călătoriei starea lui de sănătate era mai bună decât înaintea ei. În afară de tălpi, pacientul nu suferea de alte probleme, și cu adevărat se simțea mult mai bine. Această călătorie înregistrată este și până în zilele noastre cel mai serios studiu documentat asupra unui pacient aflat în regim de foame curativă.

Acest caz este descris în cartea unicală pentru aruncarea greutății în plus la sportivi „Scăderea și controlul greutății” de Bob Hoffman (Bob Hoffman. „Reducing and weight control” 1967), antrenorul echipei olimpice de atletică grea din SUA, și unul din cei mai cunocuți atleți bodybuilderi din SUA cu două generații până la Arnold Schwartznegger și până la venirea erei monștrilor bodybuilderi în bază de hormoni, reprezentantul primei lor generații fiind însuși Arnold Schwartznegger. Știți și singuri, generațiile precedente de bodybuilderi fără hormoni nici pe aproape nu au putut atinge asemenea rezultate fizice. Cu toate acestea, înăuntru, toți acești monștri hormonali – sunt oameni bolnavi. Câți dintre acești bodybuilderi au decedat! Această statistică pur și simplu nu-i făcută publică. Câți din acești bodybuilderi mor în timpul antrenamentelor, și care-i speranța lor de viață, și care-i morbiditatea lor? Acestea sunt taine ascunse după șapte lacăte, ca să nu strice tirajul tabloidelor. Să-i luăm măcar pe prietenii apropiați ai lui Arnold Schwartznegger – ambii frați Mentzer, ambii murind subit la vârste cuprinse între 48-50 ani. Iată informația:

„ÎN MEMORIA FRAȚILOR MENTZER:

Mike Mentzer: 15 noiembrie 1951 – 10 iunie 2001.

Ray Mentzer: 2 august 1953 – 12 iunie 2001

Lumea bodybuildingului a fost zguduită de o mare pierdere. Aproape simultan s-au stins ambii frați Mentzer. Corpul lui Mike a fost descoperit de fratele său Ray în propria casă din suburbiile orașului Los Angeles. La ai săi 49 ani, Mike suferea de o formă foarte accentuată de insuficiență cardiacă, și urma foarte curând să se opereze în legătură cu asta. După spusele medicilor, anume complicațiile cu inima au fost cauza morții sale. Pe de altă parte, Ray suferea de insuficiență renală și stătea în rând pentru transplantul de rinichi. Peste două zile a fost găsit și el mort la sine acasă.

Ultimii ani din viață Mike și i-a petrecut la casa fratelui său, susținândul în lupta cu boala grea”. (http://athleteprofessional.com/index.php?newsid=763)

Însuși Arnold Schwartznegger a avut o operație chirurgicală la vârsta de 48 ani în legătură cu valva aortică și după asta deja nu mai era cel de dinainte, și a început să lucreze „în oficiu”.

Bob Hoffman (Bob Hoffman. 1898 – 1985) a trăit 87 ani și toată viața a fost un om pe deplin sănătos, un entuziast și un promotor al educației fizice, scriind mai multe cărți despre educația fizică. Iar el avea aproape doi metri înălțime și în jur de 120-150 kg greutate, pe care el conștient și-o regla. Dar Hoffman face parte din generația nehormonală de atleți, care încă atunci se numeau pe bună dreptate „culturiști”, nu întrebuințau preparate chimice, și nu erau monștri bodybuilderi hormonali. Trebuie de tradus și de citit cărțile lui Bob Hoffman, și nu pe cele ale lui Arnold Schwartznegger. (http://www.sandowplus.co.uk/Competition/Hoffman/hoffmanindex.htm)

Despre alimente, care-s bune care-s rele

Mai pun un fragment din cartea pe care o traduc în română. Așa e mai ușor să simt progresul. Voi tot mă puteți ajuta, la redactare sau la traducere. Dacă vedeți undeva vreo greșeală, dați-mi de știre.

Dacă ați intrat în foame, normal că acum deja trebuie să suportați această stare nu foarte plăcută. Dar voi veți fi răsplătiți din plin pentru asta mai târziu, când veți începe a ieși din foame, și vi se vor descoperi simțurile pruncului, pe care el le simte atunci când primește mâncare. Voi veți simți adevăratele calități gustative ale mâncării. După asta nu vă veți mai hrăni niciodată pruncul cu mâncare artificială pentru copii din cutii și borcănașe. Nu vă puteți imagina ce murdărie simțiți, atunci când încercați această „mâncare calitativă pentru copii” la ieșirea din foame. La una din primele foame, eu am încercat să încep cu cel mai scump suc de portocale în ambalaj de hârtie. Am putut doar să-l iau în gură, și tot atunci l-am scuipat. Mi s-a părut că am luat în gură acid clorhidric. După asta am cumpărat cel mai scump suc de mere în sticluțe mici, destinate hrănirii pruncilor. Nu am putut să iau acest suc în gură – l-am scuiptat cu greață din aceeași pricină – acid arzător. E clar de ce – conservanții! Iată de ce, de fapt, plâng pruncii! – Ei sunt hrăniți cu murdărie, care-i gustoasă doar din punctul de vedere al părinților și companiilor comerciale. Dar senzațiile gustative ale pruncilor nu pot fi înșelate!

Rețineți, dragi părinți. Dacă copilul care are vârsta de până la 3 ani, când încă nu a învățat să mintă, nu vrea să mănânce, și plânge – nu-i mai dați murdăria cu care încercați să-l hrăniți, oricine nu v-ar recomanda să faceți asta! Pruncul – e cel mai bun indicator a calității hranei.

În toate ambalajele firmele introduc mai multe tipuri de conservanți chimici – adica otrăvuri, menite să ucidă bacteriile. Conservanții – sunt acizi puternici. Firmele fac asta pentru a preveni alterarea produsului, și ca borcanele lor să poată sta cu anii pe polițele magazinelor.

Dar! Incapacitatea bacteriilor de a se înmulți în produsele alimentare este cel mai bun indicator al necorespunderii acestei mâncări și pentru om, cu atât mai mult pentru un copil mic. Rămâne doar să-i compătimim pe acești copii, care din cele mai bune intenții, sunt hrăniți cu această otravă de către mamele lor tinere, înșelate de reclame.

Cel mai bun indicator al corespunderii mâncării pentru hrană este – se alterează ea sau nu, adică – o mănâncă sau nu bacteriile. Dacă mâncarea, cum ar fi făina de grâu „de cea mai înaltă calitate”, sau ahărul rafinat, sau orezul curățit, pot să stea cu anii în saci, acesta e cel mai bun indicator că această mâncare nu-i bună pentru om. Adica, cel ma i bun indicator al corespunderii mâncării pentru hrană este – cu cât mai repete de alterează, cu atât e mai bună ea în stare proaspătă pentru hrană.

E bine de urmărit și comportamentul animalelor domestice. Dacă pisica voastră nu bea lapte ambalat, sau nu mănâncă cârnaț cumpărat din magazin, ar fi bine să-i urmați exemplul. Pentru că nimeni nu cunoaște ce gunoi pun firmele în produsele alimentare. Iar firmele nici măcar n-au obligația de a scrie asta pe cutii, și fiți siguri – nici nu vor scrie, pentru că de altfel, lista adausurilor sintetice nu ar încăpea pe etichete. Putem spune fără a exagera că acum noi mâncăm hrană sintetică, pe care o prăjim în tigăi sintetice.

Obezitatea în SUA

Fragment dintr-o carte pe care o traduc în română:

Dacă continuați întrebuințarea hranei de proastă calitate, grăsimea liberă continuă să se depună în tot corpul.\nÎntr-un an mor milioane de oameni de foame în toată lumea, dar în America e o sărbătoare a lăcomiei Images/AmericanWorld.jpg. Majoritatea lumii e înfometată – dar în America – principala problemă e lăcomia ca exemplu demn de urmat pentru toți. Poate restul lumii să-i înțeleagă și să-i simpatizeze? Desigur că nu. Știți, demult, atunci când oamenii abia au aflat că pământul e rotund, a apărut întrebarea firească despre cum trăiesc oamenii pe partea cealaltă a pământului. Pe atunci era răspândită părerea, că pe partea cealaltă a globului pământesc trăiesc oameni, numiți „antipozi”, și că ei umblă cu capul în jos. Sună un pic exagerat, dar se adeverește că totul e anume așa. În America, toate noțiunile la oameni sunt inverse în comparație cu cele din Europa. Iată și la acest capitol – peste tot e subnutriție și foame, dar la americani e obezitate. Exemplul Americii – e o ilustrație convingătoare că nu poți să-ți construiești fericirea socială în bazaa jefuirii prădătoare a altor națiuni și popoare.\nIată câteva date pe larg cunoscute din articolul „Războiul Americii împotriva obezității”, scrisă de Dennis Lip în revista protestantă „Trumpet” în iunie 2001. El citează doar cele mai cunoscute cifre: mai mult de 50% din populația americană e considerată obeză. Mai mult de 25% din americani sunt considerați obezi mortali, adică ei vor muri în viitorul apropiat din variate complicații provocate de obezitate. Ei sunt preocupați de faptul că rândurile obezilor mortali se umplu rapid cu tineri de 18029 ani, și chiar cu copii. 25% din copiii și tinerii americani au greutate în plus, iar 11% au obezitate clinică.\nÎn 1999, Jefferey Kaplan, directorul Centrului Național SUA pe Profilaxie și Control asupra Bolilor a spus: „Obezitatea – e o epidemie”. Ei consideră că obezitatea în SUA e cauza a nu mai puțin de 300 mii de morți premature anual. Obezitatea costă SUA nu mai puțin de 100 miliarde de dolari anual, care, având în vedere lipsa oricărui succes în această luptă, sunt bani aruncați pe vânt. În afară de asta, 33 miliarde de dolari în an, o cifră comparabilă cu bugetul Rusiei, se cheltuie numai pentru diferite diete și programe de reducere a greutății. Dar așa cum arată statisticile, doar un om din zece își păstrează temporar greutatea normală, obținută în urma acestor programe, mai mult de doi ani; adica temporar, eficiența programelor de slăbire e de 10%, iar pe termen lung e și mai mică. Cu toate acestea, statul american demonstrează o abordare foarte interesantă a problemei obezității. Ei consideră că aceasta este o boală, de tipul celor infecțioase, unde omul nu poartă nicio responsabilitate, De aceea toate metodele de corecție sunt nu depășirea lipsei de discipline, ci vânzarea unui nou preparat magic universal, cu ajutorul căruia poți continua să mănânci cu lăcomie, fără a te îngrășa. Să te dedai viciilor e parte din modul de viață „civilizat” american. Asta poartă o denumire specială la ei – „să ai fun”. De aceea americanilor nici prin gând nu le trece să caute adevăratele cauze ale obezității, ci doar păstrarea modui vicios de viață cu orice preț.

De ce mortalitatea a scăzut de la introducerea vaccinelor

Mulți mă întreabă: „Bine, dacă vaccinele sunt rele, cum poți tu explica scăderea incidenței bolilor împotriva cărora se vaccinează?”

Într-adevăr nu poate fi negat faptul că incidența acestor boli a scăzut.

La fel a scăzut și incidența altor boli, împotriva cărora nu se vaccinează (tifosul, reumatismul, ciuma de exemplu).

De aici pot fi trase două concluzii:

  1. Sau vaccinurile conțin niște substanțe care ajută și împotriva tifosului, reumatismului, etc; ori întăresc imunitatea,
  2. Sau există un alt factor care a dus la eradicarea acestor boli, inclusiv și a bolilor împotriva cărora se vaccinează.

Eu tind să cred în versiunea a doua.

Iar factorul salvator este… Citește în continuare

Răspuns unui comentator zis Lilian

Am primit un comentariu pe care îl voi publica în acest post. Și voi da răspuns.

esti un destept prost. asta pentru ca esit scolit, instruit si autoinstruit, dar iti scapa simtul a ceea ce avea spargatorul de nuci: dinti ca sa crapi nucile si sa ajungi la miez.

Recunosc că multe lucruri încă îmi scapă. Sper că te vei împărtăși cu înțelepciune, și voi avea și eu simțul de a ajunge la miez.

 sa ma fac clar, ce idee idioata sa interpretezi gresit

Eu nu am interpretat nimic. Atunci când interpretez sunt numit conspiraționist. Eu doar am redat. Fără nicio interpretare.

 si in favoarea ta

Nu am simțit nicio favoare. Repet că nu am interpretat nimic. Am selectat un fragment ce nu poate fi interpretat.

 (a unui individ antiromanesc, antiamerican, antidemocratic si propus(prin definitie – antidemocratic))

Din toată lista trebuie de scos cuvântul „antiromânesc”. Iubesc România și poporul român. Restul cuvintelor mă descriu, dar lista nu-i completă.

 o pozitie evidenta si fireasca a unei supraputeri (sua)

E evidentă dar nu firească. Faptul că-i supraputere (sua, scrisă drept, cu miniscule) nu-i dă dreptul să se amestece în chestii de pe alt continent. Ar trebui să studieze mai bine doctrina Monroe (sunt sigur că ai auzit de ea).

 de a contrapune invaziei urss in afganistan prin sustinerea mojahedinilor din pakistan. da, ulterior acestia s-au intarit si razvratit, cum, de fapt, au patit-o americanii si cu irakul, opunind-ul iranului, insa asta este strategia politicilor supraputerilor planetare.

Faptul că-s supraputeri nu le dă supradrepturi. A sponsorizat teroriștii Al Quaeda, asta vrei să spui. Al Quaeda e bună, atunci când e împotriva URSS/Rusiei.

 cert e ca clinton doar a constatat asta, iar tu de odata ti-ai umplut chiloteii tai de pioner cu polutie rosie de comunist rus.

Clinton a constatat, iar eu am publicat. Chiloțeii n-au nicio treabă cu asta. Și încă ceva – n-am fost niciodată pioner.

 daca sua nu intarea pakistanul, cadea si asta sub rusi, precum cazuse dupa ravolutia bolsevica a lui tatuc-tu numeroase tari si din europa, si din caucaz, si din asia mijlocie.

Numeroasele țări ar merita măcar onoarea să le fie prezentat numele. Și da, cunoști și lista țărilor care au căzut sub papucul supraputerii americane? Cunoști faptul că zilnic Pakistanul e bombardat de dronele americane? Tot mai bine decât sub papucul rus.

 dar de unde sa vezi tu asemenea adevaruri, doar esti facut din spematozoizi rosii, nu albi, ca toata lumea. am mai citit niste prostii de-ale tale in privinta vaccinarii si ideii timpite ca unchil sam vrea sa nimiceasca populatia terrei, sau ceva de genul asta.

Argumentele tale corespund gradului tău de inteligență.

 in primul rind, trebuiesc sau nu vaccinele? fara dubii, da, daca e sa privim evolutia demografica a europei din evul mediu, constatam cresteri si descresteri de amplitudini prea mari datorate absentei vaccinelor. faptul ca companiile vor sa faca bani e cu totul altceva. si eu socot ca vaccinarea contra hpv sau a gripei e de prisos, din simplu motiv ca nu sunt atit de daunatoare ca hepatitele virale sau poliomielita (ai idei de medicina sau doar te “hranesti” de pe chat-uri?).

N-am ideie de medicină, și la moment mă hrănesc din razele tale de înțelepciune. Îți mulțumesc pentru asta. Dacă mi-ai spune cum fac bani companiile dacă vaccinele sunt gratuite aș fi încântat (gradul meu de înțelepciune nu-mi permite să pătrund acest mister). Și cum pot fi de prisos vaccinele împotriva HPV și a gripei dacă ministerul nostru democratic nu ne spune asta (ba din contra, el făcea propagandă pentru vaccinele de gripă, dacă nu mă înșeală memoria mea). Aș fi recunoscător dacă ai prezenta o listă a vaccinelor de prisos.

 faptul ca unele vaccine (vaccinuri) contin aluminiu sau formalina e ceva ce cere respectare pastrarii produsului. aluminiu contine si, de o vorba, pasta de dinti lakalut, sau acus vei sustine ca si germania vrea sa-ti disruga supergenofondul tau comunist?

Pot să-ți fac rost de formalină, să-l consumi sub formă de pastile dacă-l socoți atât de util. Având niște cunoștințe atât de avansate de medicină, spune-mi: ce doză de formalină și/sau aluminiu ai fi de acord să fie injectate copiilor tăi (dacă-i ai, să fie sănătoși) pentru a preveni îmbolnăvirea lor cu rubeolă.

 esti un aniroman sadic si, fara sa-ti dai seama, mozachist in modul tau de a fi, esti un fel de sarpe care s-a apucat sa-si manince coada si intrun moment va ajunge demincatul greu accesibil pentru mincator.

Antiromânismul l-am discutat. Despre mazachizm… Sunt unele adevăruri care dor atunci când le afli. Dar dor o singură dată. Oamenii care nu-s informați trăiesc mai mult, știi asta. Nici nu fac riduri la creier. Eu prefer durerea adevărului (care doare o singură dată) decât plăcerea minciunii.

suna grotesc, dar asa apari in ipostazele tale dodonesti! ia stai un pic, nu cumva esti dodon? jalnic, chiar daca nu esti, esti un copil din flori al tatalui lui dodon despre care ultimul nu stie. insa asta se demonstreaza si fara testul adn. mai ai de gind sa traiesti pe blogul asta sau te “sinucizi”, stergindu-ti blogul si apucindu-te de sapa ca plinge buruianul dupa tine.

Nu-s dodon, și nu-s adept al acestui personaj. Sunt absolut sigur de părinții mei, pe care-i cinstesc. Dacă ai observat, nu am zis nimic despre părinții tăi (care probabil că-s oameni de treabă). Blogul mi-l voi șterge, dar asta nu va însemna sinucidere, și asta va avea loc atunci când eu voi socoti de cuviință, sper că nu trebuie să-mi cer voie de la tine. Buruianul îl voi prăși, dar la primăvară.

[MOLDOVA] Încă un copil omorât de vaccină

http://www.protv.md/#!/stiri/social/vaccinul-l-a-ucis-un-baietel-de-doi-ani-a-murit-dupa-ce-a-fost.html

Eu am scris cam tot ce am avut de spus despre vaccine. Cu toate acestea, mulți nu cred, oricât de mult nu ai argumenta. Îmi pare sincer rău pentru copilaș. Ca de obicei, doctorii niciodată nu recunosc că moartea unui copilaș ar putea avea legătură cu vaccinarea. Într-adevăr, pentru doctori e o pură și crudă coincidență – copilul nu trebuia să moară (prea evident), el trebuia să devină invalid, sau autist, dar și asta nu imediat după vaccinare, ci după 1-2 ani, ca nimeni să nu poată face legătura între evenimente. Sau trebuia să devină infertil.

Dar el a murit.

Australienii vor trata parkinson cu transplant de fecale

În australia, doctorii își propun să trateze sindromul parkinson prin transplant de caca.

Eu nu văd nicio problemă în asta. Până acum se introducea caca sub formă de vaccină, acum vor face transplant direct. Procedura se numește bacterioterapie fecală.

Îmi imaginez afișele publicitare: Donează căcat, salvează o viață.

Viaţă fără durere? Nu, mulţumesc.

Un film despre durere. Sunt oameni care nu simt durere. Arătau un copil căruia părinţii i-au scos dinţii pentru că-şi muşca limba (şi-a muşcat-o deja, nici limbă nu are).

Tot ce ni-i dat are un scop. Filmul este în limba rusă.

http://video.yandex.ru/users/arni-raj/view/1854

 

Bucătarul spune că mesenii vor muri

Sau omul de ştiinţă care a eradicat variola spune că specia umană va dispărea în 100 ani.

El ştie ceva ce noi nu ştim.

%d blogeri au apreciat asta: