Monthly Archives: mai 2020

Noua ideologie

Daniel Ioniță: Pentru a atinge obiectivul de integrare europeană, trebuie toți să privească în aceeași direcție

Pentru a atinge obiectivul de integrare europeană este nevoie ca toată lumea să fie aliniată la acest obiectiv și toți să creadă că acest obiectiv reprezintă singura cale prin care poți să asiguri prosperitatea, stabilitatea și viitorul cetățenilor. Este nevoie, de asemenea, și ca forțele politice să privească în aceeași direcție.

https://unimedia.info/ro/news/84a5e2dd248a590b/daniel-ionita-pentru-a-atinge-obiectivul-de-integrare-europeana-trebuie-toti-sa-priveasca-in-aceeasi-directie.html

Ohohooo! Și eu care credeam în pluralitate de idei. Cum ziceau europeniștii? Unitate prin diversitate?

Și ce zice constituția, știți voi, documentul acela inutil la care unii mai fac trimitere?

    (2) Nici o ideologie nu poate fi instituită ca ideologie oficială a statului.

Și cum se cheamă un om care privește în aceeași direcție? Îngust la minte, iată cum se cheamă.

Eu la școală am fost învățat că orice problemă poate avea mai multe soluții. Iar ioniță ne îndeamnă să credem că obiectivul integrării europene este singura cale prin care poți asugura prosperitatea.

Obiectivul este calea? Obiectivul poate fi doar destinație, nu cale.

Auziți și ce exemplu dă:

Așa s-a întâmplat în România, care de 13 ani este membră a Uniunii Europene

Serios? Se înghesuie gasterbaiterii francezi să șteargă toaletele românilor? Nu? De ce oare? Pentru că francezii sunt prosperi? Apoi de ce dară românii se înghesuie în avioane pentru a robi pe plantațiile străinilor, dacă în România tot este prosperitate?

Fascism digital, despre vaccinuri și nanocipuri, 5g, bill gates, etc.

Vaccinuri

Această epidemie i-a scos iar în prim plan pe adepții vaccinării forțate în masă. Ei au și organizat panica globală, au băgat spaima în oameni. Un om panicat și înspăimîntat va accepta mai ușor un vaccin experimental. Mergea vorba acum cîteva săptămîni că oamenii vaccinați de tuberculoză nu se îmbolnăvesc de coronavirus. Vaccinul de tuberculoză nu protejează nici de tuberculoză, și nu are de unde să protejeze de coronavirus, chit că oricum majoritatea celor care bolesc sunt vaccinați împotriva tuberculozei. Așadar, pe viitor, dacă nu vom face nimic, ne așteaptă vaccinare forțată cu vînătoare de vrăjitoare (adică cei care vor refuza vaccinarea). Oamenii vor pîrî cu deliciu pe cei care nu se vor vaccina, se vor teme de ei, îi vor exclude din societate.

Nanocipuri

Ca să fie mai eficientă separarea celor vaccinați de cei nevaccinați, pentru ca primii să poată dormi liniștiți (că doar pentru asta se vaccinează – ca să se teamă de cei nevaccinați, că în faptul că vaccinul îi va proteja nu cred nici ei), oamenii vaccinați vor fi marcați. La început poate că va fi un document, așa numitul pașaport de imunitate. Dar apoi, pentru ca oamenii să nu și-l piardă, dușmanii vor începe să le introducă sub piele un cip electronic. Nu, nu va fi nanocip – nanocipurile sunt pînă cînd imposibile din punct de vedere tehnic. Cipurile RFID sunt disponibile, oamenii le folosesc de zeci de ani (de exemplu în magazine ele se lipesc de etichetele hainelor ca să se prevină furturile). Cipurile RFID nu au nevoie de baterie, ele generează curent de la undele radio provenite de la scannere, suficient curent ca să trimită răspuns sub forma unui cod, cum ar fi cnp-ul.

Cu timpul, informația despre purtător va fi centralizată. La început se vor stoca doar informațiile medicale, dacă a fost sau nu imunizat, apoi se vor adăuga funcționalități. Polițistul te va opri pe stradă, va scana cipul și dacă nu ai dreptul să te afli în acea parte de oraș – te va amenda sau te va închide, iar dacă te vei împotrivi – te va împușca pe loc. Posibil că nici nu va fi nevoie de polițiști, existînd scannere la fiecare colț de stradă, care vor citi informația din aceste cipuri și vor transmite într-un centru de analiză. Pe urmă acest cip va fi folosit și ca metodă de identificare, și ca metodă de plată, va fi singurul document de care vei avea nevoie.

Această fază se cheamă fascism digital. Ce ziceți? Oamenii nu vor permite așa ceva? Oamenii au permis plasarea în arest la domiciliu a întregului glob pămîntesc.

5g

Toată isteria în jurul 5G e din cauză că liderul absolut în dezvoltarea acestei tehnologii este China. SUA rămîn în urmă, pentru asta a lansat teoria conspirației precum că 5g ucide, cauzează coronavirus, etc. Cînd SUA vor dezvolta propriile tehnologii 5g, vor dispărea și aceste teorii.

Bill Gates

Bill e o ființă care a cauzat multă suferință în lume. E un om care zice că oamenii sunt prea mulți, și reducerea populației poate fi realizată prin vaccinuri și avorturi. Apropo, ați observat cumva că susținătorii vaccinării forțate sunt în același timp și susținători ai reducerii populației? Coincidență? Nu cred.

Bill Gates a finanțat studiile pentru crearea de implanturi care vor fi aplicate împreună cu vaccinul, care vor păstra informații despre ce vaccinuri a primit pacientul.

Sursa: http://news.mit.edu/2019/storing-vaccine-history-skin-1218

Selection_241

Selection_242

Așa că, ideea cipizării prin vaccinuri nu e o teorie a conspirației. E conspirație.

Războiul tehnoccaților (Chicu vs Mureșan)

Pentru cine nu cunoaște.

Chicu e prim-ministru în Moldova. În ultimul timp a început să calce prin străchini. S-a luat întîi de Biserica Ortodoxă, insinuînd că toți ortodocșii sunt proști:

 

Această criză ne reamintește cât de important este să restabilim sistemul de educație/învățământ în țară. Într-o societate elevată asemenea „avertismente” nu ar avea cum să apară. N-ar avea rostul. Doamne iartă-mă”, se mai arată în mesajul premierului, postat pe Facebook.

https://www.realitatea.md/chicu-raspunde-la-adresarile-mitropoliei–doamne-iarta-ma-si-da-mi-minte-si-putere-sa-reactionez-intelept-si-calm-la-asa-ceva_110001.html

După cum v-ați dat bine seama, o reacție din partea societății civile nu a urmat, pentru că societatea lui soros aplaudă stînd în picioare la orice atac la adresa Bisericii. Apropo, unde am mai văzut aaceastă idee?… Aha, iată unde:

Dar a fost deajuns să se lege de „vaca sfîntă” – de Uniunea Europeană – că toate tunurile au fost îndreptate împotriva lui.

Pentru cine nu știe, există un european de origine necunoscută, provenit din România, pe nume sigfried mureșan. Întreaga lui viață conștientă și-a petrecut-o prin parlamentul european. La noi presa mai scrie despre el atunci cînd dînsul atacă țara noastră de la tribunele europene. Iată că și acum acest europarlamentar a scuipat nițel venin la adresa Republicii Moldova:

Guvernul Republicii Moldova eșuează în gestionarea crizei COVID-19 fiindcă a eșuat și în implementarea reformelor

Nu văd legătură, dar să vedem ce argumente aduce.

➡️ Guvernarea slabă în vremuri liniștite afectează cetățenii în vremurile de criză. În ultimii 5 ani de zile, Republica Moldova a avut parte de mai multe guverne slabe. Guvernele Partidului Democrat și cel al Partidului Socialiștilor au destabilizat situația politică din Republica Moldova și au împovărat cetățenii. Din această cauză, criza COVID-19 a prins Republica Moldova nepregătită.

Și guvernul maiei sandu.

ℹ️ Raportul publicat zilele acestea de Serviciul de Cercetare al Parlamentului European privind punerea în aplicare a Acordului de Asociere a UE, inclusiv a Acordului de liber schimb profund și cuprinzător (DCFTA) cu Republica Moldova, confirmă că Republica Moldova este în urmă în ceea ce privește implementarea reformelor. Sunt aceleași probleme despre care eu vorbesc de 5 ani încoace.

Și ce legătură are asta cu coronavirusul?

➡️ Instabilitatea politică, schimbările frecvente ale guvernului și evenimentele politice din ultimii ani au contribuit semnificativ la diminuarea ritmului de implementare a reformelor. În plus, o serie de evenimente au dus la deteriorarea standardelor democratice și a statului de drept, arată raportul Parlamentului European.

Care din reformele impuse de UE au legătură cu medicina? Optimizarea medicinei prin închiderea de spitale și laboratoare medicale?

➡️ Toate acele reforme cerute de UE ar fi întărit instituțiile Republicii Moldova, ar fi redus corupția și incompetența din instituții, iar Republica Moldova ar fi fost mai pregătită să-și apere cetățenii în fața crizei COVID-19.

Aha, deci nicio reformă medicală, ci doar „reducerea corupției și incompetenței din instituții”. Bun, bun.

➡️ Singurul guvern care și-a respectat angajamentele, a implementat proiecte și a făcut un progres vizibil a fost Guvernul condus de Maia Sandu. Guvernul a introdus un program de reformă ambițios în spiritul deoligarhizării și a inițiat o serie de reforme stipulate în Acordul de Asociere.

Singurul lucru pe care l-a făcut maia sandu în domeniul medicinei a fost să adauge în nomenclatorul profesiilor variantele feminine de profesii, de ex. „doctoră”, „ofițeră”, „ministră”, „sudoare”.

➡️ Deși actualul guvern și-a declarat disponibilitatea de a continua integrarea cu Uniunea Europeană, același raport spune că viitorul reformelor rămâne incert, pentru că succesul final al modificărilor din domeniul de justiție și anticorupție va depinde de voința politică a actualelor autorități, care tind să-și favorizeze persoanele asociate guvernării.

Ce legătură are justiția și anticorupția cu coronavirusul? Ori tu la început spui că are legătură directă.

➡️ Guvernul Republicii Moldova nu trebuie să mai întârzie cu reforme precum consolidarea independenței instituțiilor statului, garantarea separării puterilor în stat și independența sistemului judiciar și a celui de urmărire penală. Trebuie să lupte împotriva corupției, să îmbunătățească condițiile de viață ale cetățenilor și nu în ultimul rând, să avanseze în investigarea fraudei bancare din 2014.

Ce legătură au toate acestea cu medicina?

➡️ În plus, conform raportului, riscul re-politizării instituțiilor importante ale statului și a sistemului judiciar (în special a procurorilor și a instanțelor) reprezintă o altă provocare în implementarea reformelor în Republica Moldova. Acesta este încă un motiv pentru care asistența macrofinanciară acordată Republicii Moldova de către Uniunea Europeană trebuie să fie însoțită de condiționalități stricte și clare și de un mecanism puternic de monitorizare.

Altă apușoară care n-are legătură cu coronavirusul.

Cu toate acestea, Uniunea Europeană rămâne cel mai important partener al cetățenilor Republicii Moldova. Noi vom continua să susținem implementarea reformelor și parcursul european al Republicii Moldova și vom ajuta cetățenii acestei țări. Iar de la autoritățile de la Chișinău așteptăm o deschidere mai mare în vederea implementării tuturor reformelor necesare pentru consolidarea democrației și dezvoltarea economică în Republica Moldova.

„Noi vom continua”, aici el vorbește în numele europei. Noi europenii. 

https://www.facebook.com/SiegfriedMEP/posts/3113672632029991?__tn__=K-R

În fine, Chicu i-a răspuns.

Stau si mă uit eu la băiețașii ăștea români oploșiți prin structurile europene, care vin cu „patronajul” peste noi… Ratați, nimic în viață și în țară realizat, numai de „adus mingi” buni…

Ce-ai făcut june în țara ta, că geme de cea mai mare corupție din Europa? Ai numai în județul Suceava jumate din numarul de bolnavi COVID19 integistrati in toată țara mea. Si medici, cam tot atîți. Județele moldovenești au 40% din decedați din total pe România. Și de 2 ori mai mulți decedați moldoveni în dreapta Prutului, decât în stânga, desi numarul populației este egal.

Pentru noi este foarte importantă opinia cetățenilor noștri despre activitatea guvernului. Și doar critica moldovenilor pentru noi contează. Atacurile concertate ale unor personaje, cu pretenții de avocați ai Moldovei, pot să-i impresioneze doar pe patronii lor. Pe mine – deloc.

https://protv.md/…/siegfried-muresan-critica-guvernul-chicu…

Și nu pot spune că răspunsul a fost deștept. El a răspuns în același stil. A început să măsoare la cine covidul e mai mare. Ori dacă folosirea covidului ca argument în cazul lui sigfried a fost o tactică ticăloasă, folosirea aceluiași covid de către chicu e și mai ticăloasă. Pentru că în loc să lovească într-o făptură fără națiune cum este Sigfried, el a lovit într-o națiune care n-are nimic în comun cu sigfried.

Eu cred că în maxim 2 săptămîni Chicu nu va mai fi prim-ministru. De asta și se sfădește cu toți.

%d blogeri au apreciat: