Monthly Archives: Mai 2017

Un sfat domnului Plahotniuc

Nu știu de ce dar plebeimea nu poate încă să accepte că domnul Plahotniuc e omul Washingtonului, nu al Moscovei. Toți cu cîți vorbesc îmi zic că-i al Moscovei, dar fără să argumenteze. Nimic straniu, mai înainte îmi explicau cît de bun e domnul Filat. Oamenii nu pot crede că Imperiul Binelui pot să mizeze pe marele malefic în rezolvarea anumitor chestiuni.

Președintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, salută proiectul Congresului SUA care are drept scop reducerea influenței Kremlinului în Europa și Asia, în granițele fostei Uniuni Sovietice.

Iată așa om are Moscova. Ca și în cazul lui Trump, care tot e omul Moscovei, dar bombardează aeropoarte rusești în Siria, și înăsprește sancțiunile împotriva Rusiei (dar noi știm că face asta doar pentru conspirație). Iată că și domnul Plahotniuc conspiră, și se preface că-i omul Washingtonului, iar în SUA toți sunt atît de retardați încît nu înțeleg că el doar se preface, și se folosește de ei, în realitate el fiind omul Moscovei.
Acum ajunge să trolluiesc prostimea, să revin la subiectul din titlu. Cine-și amintește de Ceaușescu? Voi poate credeți că el era un adversar al SUA, și un fel de „mîna Moscovei”, pentru că era comunist. Ei bine, Ceaușescu a vizitat Casa Albă mai des decît toți moldovenii din toate timpurile luați la un loc. Se întîlnea cu președinții de atunci și discutau prietenește. Ceaușescu avea o manie să se simtă stimat și important. De aceea în SUA se prefăceau că-l stimează și-i dau importanță. Iată în documentele desecretizate de la cia, se poate vedea că Ceaușescu era în relații foarte bune cu cei de la Washington, și le oferea diferite servicii. Pe lîngă serviciul de a scuipa URSS, el intermedia discuții între SUA și țări cu care SUA nu discutau, cum ar fi Vietnam (asta în timpul războiului, Ceaușescu era un fel de reprezentant care negocia din partea Vietnamului), Palestina, Israel, China, etc. Era un fel de „reșalicik”, om care rezolvă chestii. Presa timpului îl numea pe Ceaușescu „Tiranul favorit al Americii” (https://www.cia.gov/library/readingroom/docs/CIA-RDP90-00552R000504840001-1.pdf).
Ei bine, cu ce a sfîrșit Ceaușescu? Atunci cînd a apărut un favorit mai puternic și mai ieftin (Gorbaciov), Ceaușescu a fost dat la utilizare.
Acum domnul Plahotniuc se simte important, pentru că rezolvă chestii pentru SUA în Republica Moldova. Adica, o bagă în UE, o apropie de Vest și o îndepărtează de Est. Asta, dacă vă vine să credeți, este planul de țară a Republicii Moldova. Nu bunăstarea cetățenilor, nu sute de alte chestii de care trebuie să se ocupe un stat, ci băgarea Moldovei în UE. Ei bine, domnul Plahotniuc va băga Moldova în UE, sau va fi aproape de asta, dar mai departe americanii vor prefera să lucreze cu cineva care-i: a) nepătat, b) tehnocrat, c) fără copii, d) simpluț, și alte puncte la care domnul Plahotniuc nu corespunde. Ocupația trebuie să fie însoțită de venirea unui lider care să reprezinte idealurile poporului, un fel de zeu sau zeiță, cum a fost Maia Sandu, și mai puțin – Vlad Filat. Și trebuie să mai fie însoțită de arestarea lui Plahotniuc, reprezentarea răului absolut (eu știu că el nu-i rău absolut, și că nu-i nici păpușar, dar asta-i altă discuție). Adică, vorba ceea – maurul și-a făcut treaba, maurul trebuie să plece.
Așa a fost întotdeauna, să nu uităm de Saddam Hussein, care înainte de a fi încolțit era cel mai bun prieten cu americanii, era scula americanilor împotriva Iranului, Gaddafi, care se credea și el important pentru că liderii lumii dădeau mîna cu el și chiar i-o sărutau (de ex. Berlusconi), Pinocett, și cam toți cei care credeau că-s de neînlocuit dar greșeau amarnic.
Sfatul meu pentru domnul Plahotniuc e să nu creadă în nicio garanție ce vine din partea SUA, pentru că SUA a scuipat întotdeauna pe orice hîrtie semnată de ei. Dacă singurul as din mîneca lui Plahotniuc este garanția din partea SUA, prietenia sa cu careva lideri sau oameni de afaceri din SUA – el e pierdut, pentru că-i înconjurat de consilieri idioți care îl trădează.

Feodorov, compunerea 1.

1. Marea însemnătate a descoperirii posibilității ca prin intermediul substanțelor explozive sau în genere prin intermediul a orice altceva, folosite la război, de a aduce ploaia: a) însemnătatea acestei descoperiri ca mijloc de izbăvire de foame și de război; b) ca dovadă adevărată a existenței lui Dumnezeu, dovadă prin fapt; c) atitudinea profanatoare americană față de această descoperire ca față de o metodă de îmbogățire și speculă.

De ce lumea nu-i în pace? (în limba rusă „lume” și „pace” sunt omonime, întrebarea sună în rusă „de ce lumea nu e pace”. Pe timpul lui N. F. F, aceste cuvinte se scriau diferit – lumea se scria „мiр”, iar pacea se scria ca și acum – „мир”, acum se scriu ca ultimul ambele, n. t.) de ce pentru unii pacea – e doar în afara lumii, iar pentru alții nu există pace nici în lume, nici în afara lumii?

1 De ce natura nu ne e mamă, ci mamă vitregă sau hrănitoare, care refuză să ne hrănească?
Participarea tuturor la confort sau participarea tuturor la munca, obligator – voluntară, de a cunoaște puterea oarbă, care poartă în sine foamete, boli și moarte, la munca de a o converti în dătătoare de viață?..

1. În dezastruosul an 1891, cînd în multe gubernii, care alcătuiau grînarele Rusiei, a fost foamete de la seceta, care devenise, pesemne, cronică, în vreme cînd fără încetare apăreau zvonuri care întăreau așteptarea tensionată a războiului, dintr-o dată s-a aflat despre experimentele de aducere a ploii prin folosirea substanțelor explozibile
Coinciderea foametei noastre în timp de secetă cu descoperirea mijloacelor împotriva lipsei ploii, avînd în vedere că acest mijloc se adeverește a fi același, care a slujit doar distrugerii reciproce, nu a putut să nu facă o impresie uluitoare în special asupra celor, care erau apropiați de nevoile înfometaților, care aveau oameni apropiați de vîrsta care obligă sî intre în rîndurile armatei în caz de război, – dar și nu numai asupra lor!… Și într-adevăr, omul a făcut, se pare că, tot răul la care a fost în stare, față de natură (epuizare, pustiire, prădare), în fața unul-altuia (inventarea armelor de distrugere, și în genere a mijloacelor de nimicire reciprocă); înșiși căile de comunicație, cu care omul modern se mîndrește în mod deosebit, chiar și ele slujesc doar strategiilor de negoț, război sau speculă; iar specula se uită la natură doar ca la „un depozit, de unde se poate de dobîndit mijloace pentru asigurarea confortului vieții și a plăcerilor, și distruge și risipește în mod prădalnic bogățiile adunate în ea de veacuri”. (Cuvîntarea lui Ambrosie de Harkov, pronunțată în universitatea din Harkov, „Despre direcția creștină în științele naturii”. Departamentul Bisericesc. 1892. Nr. 5.) Toate acestea nu puteau să nu ducă la disperare, pentru că peste tot, fără nicio boare de lumină se vedea doar răul. Și dintr-o dată, ca o rază îmbucurătoare de lumină pentru „cei care stăteau în întunericul și umbra morții”, vestea, care răstoarnă totul, vestea bună, că toate mijloacele, inventate pentru distrugerea reciprocă, devin mijloace de salvare din mîna foamei, și apare speranța, că dintr-o lovitură va fi pus capăt atît foametei, cît și războiului, va fi pus capăt războiului fără dezarmare, care e și imposibilă. Asta nu a putut să nu-i afecteze chiar și pe necredincioși: chiar și un ateist inveterat nu a putut să nu vadă în asta indicațiile Voinței lui Dumnezeu, indicațiile cu adevărat Dumnezeiești asupra convertirii celui mai mare rău în binele cel mai mare. Și într-adevăr, oare nu-i asta cea mai efectivă dovadă a existenței lui Dumnezeu și a Voinței Dumnezeiești, dovadă absolut nouă, nu din contemplarea asupra armoniei întîlnite în natură, ci aflată din realizarea armoniei în realitate? Și oare nu-i asta manifestarea binefacerii supreme, cu adevărat Dumnezeiești către omul, care a ajuns probabil la capătul decăderii, care a păcătuit împotriva naturii, împotriva fraților săi, și care a ajuns să nege însăși existența lui Dumnezeu?… Și cum să nu exclami aici: „Drept eşti, Doamne, şi drepte sunt judecăţile Tale”… Cu adevărat Dumnezeu a auzit rugăciunea poporului ortodox, care, rugîndu-se pe cîmpurile lui uscate, știa ce face (nu știau ce făceau doar cei care luau în rîs această rugăciune). Și iată, dintr-odată, se aude o voce din catedra bisericească: „Temeți-vă de această semeție, care vrea să cheme ploaia din cer cu împușcături de tunuri”. (Cuvintele de încheiere ale lui Ambrosie de Harkov.) Dar dacă împușcăturile de tun nu pot fi denunțate cu tărie nici chiar atunci, cînd ele aduc moarte (la apărarea, de ex., a patriei), de ce atunci să le denunțăm atunci cînd ele vor aduce viață, vor salva de la foame? Nu se va dovedi asta a fi, dimpotrivă, îndeplinirea bunei voințe a Lui Dumnezeu?.. Oare nu va constitui asta o întorsătură de la pesimismul hain și de la scepticismul lipsit de bucurie către credința vie și efectivă, îndeosebi dacă va fi povestită celor care nu au auzit-o, și tălmăcită celor care nu au înțeles-o de la catdra bisericească, de la catedra Credinței, care va arăta, în acest fel, noua cale a Rațiunii (Observația 1), adică, a celor, care pînă acum se întrebuințau, se poate de spus, doar în războaiele externe, dar și interne, cum sunt revoluțiile, conspirațiile sîngeroase, ș. a.

Nu putem să nu observăm, că Dumnezeu, creîndu-l pe om, i-a poruncit să stăpînească pămîntul și tot ce-i pe el. De ce atunci dacă muți un nour din locul, unde ploaia vărsată de el ar aduce daună, în locul unde această ploaie va fi benefăcătoare, de ce asta ar fi o crimă, de ce ar fi o semeție, chiar parcă o jignire la adresa lui Dumnezeu?.. (Citat din „Despre direcția creștină în științele naturii”.) Atunci cînd pentru irigare se mută apa din izvoare, din rîuri, asta doar nu se socoate că-i o împotrivire lui Dumnezeu, de ce atunci va fi împotrivire Lui îndreptarea pentru necesitățile oamenilor a umezelii încadrate nu în rîuri ci în curenții de aer? Cu atît mai mult că asta se face nu pentru lux, nu pentru plăcere, ci pentru pîinea cea de toate zilele.

Totuși, denunțarea din lucrearea „Despre direcția creștină în științele naturii” nu avea oare în vedere doar acel mod de folosinre a descoperirii, la care sperau, după cît se pare, americanii, care au ridicat întrebarea privilegiilor, dorind să transforme în speculație chiar și acțiunea sfîntă de salvare de la foame?.. Dacă asta-i așa, atunci nu putem să nu ne plecăm în fața înțelepciunii sentinței. Speranțele noastre nu sunt în putința de a aduce ploaie prin intermediul cîtorva împușcături sau explozii, ci în putința ca, prin acțiunile noastre, efectuate pe spații largi, să controlăm atît curenții umezi de aer, cît și pe cei uscați, și să salvăm nu doar de la secete, dar și de la inundații distrugătoare; asta e așa o treabă, care necesită acțiunea coordonată a armatelor tuturor popoarelor, și prin urmare, nicicum nu poate fi transformată în speculă. Descoperirea posibilității de a produce ploaie prin intermediul substanțelor explozive, chiar dacă nu ar îndreptăți speranțele legate de ea, totuși nu și-ar pierde din însemnătatea sa ca indicație asupra metodei de acțiune pentru tot neamul omenesc împreună. Poate că, tunurile se vor dovedi neputincioase de a îndrepta curenții de aer, purtători de umezeală, dar în acest caz vor putea fi descoperite și alte metode pentru asta, dintre acelea care sunt întrebuințate la război. Una din aceste metode pentru controlul fenomenelor meteorologice ale naturii deja a fost descrisă de V. N. Karazin, fondatorul Ministerului de educație a poporului și fondatorul Universității din Harkov, această metodă este paratrăsnetul, ridicat în straturile superioare ale atmosferei legat de un balon cu aer, ultimul însă, adică balonul cu aer, dacă nu s-a făcut încă, atunci se face ca armă de război. În prezent totul slujește războiului, nu este nicio descoperire, de care nu s-ar ocupa militarii ca să găsească ce întrebuințare poate să aibă ea pentru război, nu există nicio invenție, pe care nu s-ar strădui să o transforme pentru necesitățile de război. Și dacă de atribuit armatei, printre obligațiuni ca tot ce se folosește acum pentru război să se folosească și pentru controlul forțelor naturii, în acest caz războiul se va transofma de la sine în lucrul comun a întregului neam omenesc.

9 mai 2017

În Chișinău proeuropenii lui Plahotniuc sărbătoresc ziua Europei, în contrapunere cu Ziua Victoriei.

Adică o declarație politică a unui oarecare Shuman e mai importantă decît victoria asupra fascismului. De fapt, victoria asupra fascismului e zi de doliu pentru Europa, iată de ce ea încearcă să inventeze alte sărbători ca uite acest epizod neplăcut.

Noua generație va uita că a fost așa un război, că noi am luptat, și că am învins, e în ordinea lucrurilor. Iar veteranii din an în an vor fi tot mai puțini, deja își permit să aloce 10000 lei pentru veterani – cel mai probabil din cauză că au rămas doar cîțiva. Și în fiecare an numărul lor va descrește exponențial, un om de 87 ani are 90% șanse să moară în anul următor.

În țările foste sovietice simbolurile victoriei sunt șterse intenționat. În Belorusia, care e condusă de socialistul Lukashenko, ordinul victoriei e schimbat într-o chestie locală. În Kazahstan la fel a fost șters ordinul victoriei de pe monument acum 3 zile, și înlocuit cu un ornament național. În Ucraina l-au înlocuit cu un mac în culorile luptătorilor fasciști – negru și roșu, și ziua victoriei au transformat-o în ziua împăcării (cu fasciștii). La noi încă mai așteaptă să moară veteranii, dar deja au început cu înlocuirea sărbătorilor.

În Rusia organizează parade militare în fiecare an, dar asta arată tot mai fals. Pentru că lupta împotriva acestei sărbători se poate de zis că a început anume în Rusia. Victoria a fost purtată de URSS, împreună cu aliații. A fost învins dușmanul URSS. Ca peste 45 ani, dușmanul URSS să învingă URSS-ul, iar cea mai mare parte din Uniune – Rusia – e condusă de atunci de acești dușmani ai URSS. Practic, pe mauzoleu în fiecare an stă clica care urăște trecutul sovietic al Rusiei mai mult decît germanii au urît URSS-ul. Și acolo din an în an se mîzgîlesc toate amintirile despre cei care au învins. Mauzoleul este acoperit în fiecare an cu carton colorat, steagurile victoriei au fost înlocuite cu tricolorul rusesc, imaginea lui Stalin nu apare nicăieri. Au inventat o calcă cu Regimentul Nemuritor, un fel de flashmob la care participanții poartă poze cu luptători – și la care anul trecut de exemplu Poklonskaia a ieșit cu portretul împăratului Nikolae II. Bătaie de joc. Ba, de anul trecut organizația regimentului nemuritor a înlocuit stema sovietică de pe ordinul victoriei cu imaginea sf. Gheorghe. Rusia în plină criză a investit peste 200 milioane de dolari pentru construcția muzeului lui Elțin, acestui dușman al URSS. În care se ponosește imaginea Uniunii, și se glorifică imaginea colaboraționiștilor care au luptat împotriva URSS alături de nemți. Iar Marele Război pentru Apărarea Patriei e denumit „Al doilea război mondial”. Avînd în vedere aceste acțiuni antisovietice ale conducerii Rusiei, face oare să ne revoltăm că la noi înlocuiesc Ziua Victoriei cu Ziua Shuman (așa se numește de fapt sărbătoarea, vedeți pe wikipedia)? Peștele de la cap se strică, iar la capul Moscovei demult stă un putregai în metastază. Singurul lucru care o leagă pe Rusia de cei care au purtat victoria sunt poporul, și poate teritoriul, și ambele sunt amenințate de conducere. Ca și la noi de fapt.

Eu le mulțumesc celor datorită cărora am ajuns să mă nasc și să fiu cine sunt eu, părinților mei, părinților părinților mei, și tuturor celor care au luptat, și s-au jertvit, pentru ca noi să existăm. Va veni timpul cînd îi vom cinsti cum se cuvine; iar dușmanii omenirii care seamănă doar zînzanie între oameni și între popoare, și trimite pe unul împotriva altuia – vor fi nimiciți.

%d blogeri au apreciat asta: