Ziua Victoriei, și de ce unii o hulesc

În primul rînd felicitări tuturor de Ziua Victoriei.

Mulți în ziua de azi hulesc această zi și tot ce-i legat de ea. Ba zic că panglica lui sf. Gheorge nu-i reprezentativă, ba zic că Germania a capitulat pe 8 mai, iar sărbătorirea acestei zile pe 9 mai e o manipulare sovietică, etc, etc, etc. Am mulți prieteni care știu să gîndească și care totuși mai spun asemenea lucruri.

Mai sunt și trădători de la care ar fi straniu să te aștepți să vorbească de bine de Victorie. Pentru ei 9 mai e zi de doliu.

Eu îi înțeleg pe frații români, care avînd o conducere ticăloasă și străină a acționat haotic și întru trădarea intereselor naționale de la bun început, cînd a fost cedată Basarabia fără măcar un foc de armă de formă (Mihăiță taman dădea bacalaureatul, și nu trebuia stresat), mai apoi, în chiar ordinul de trecere a prutului cînd se făceau elogii armatei naziste, iar românilor li se cerea să fie vrednici de cinstea pe care marele reich le-a oferit-o că le-a dat voie să lupte alături de ei. Printre altele, ca să vedeți cum e falsificată istoria, acest pasaj a fost scos din mai toate versiunile online ale ordinului din 1941. Iată de exemplu textul ordinului nu corespunde cu textul din poza cu ordinul. A urmat trădarea atunci cînd ostașilor li s-a cerut să treacă și Nistrul (trebuia cumva de demonstrat vrednicia de cinstea germanilor). Și au ajuns la Don! Pentru ce poporului român să ia ceva ce nu-i aparține pe drept în nici un chip? Iar apoi a urmat trădarea cînd au întors armele împotriva foștilor camarazi, iar această rușine nu cred să o fi uitat cinstitul popor român. Ieri mă uitam la GoT, acolo a fost rostită o frază: jur să nu-ți cer să faci ceva care să-ți păteze onoarea. Românilor li s-a cerut. Pentru românii din România ziua de 9 mai e o zi confuză, și eu îi înțeleg.

Dar pe mine mă interesează fenomenul românilor din Basarabia care hulesc victoria. Acum îmi pare că înțeleg ura lor.

Nu toți bărbații au plecat la război. Bunicul meu a plecat dar nu a tras un glonte, el fiind un om deosebit de pașnic și blînd. Nu știu cauza, probabil că avea o condiție medicală, el nu a fost pe front ci în spatele frontului. Alți săteni au plecat și ei, unii s-au întors, alții nu s-au mai întors. Dar a fost și o categorie de bărbați care s-au ascuns în timpul recrutării, stăteau prin podurile bunicilor, sau după fustele mamelor. Oamenii lași. Aceștia au stat ascunși cam tot timpul cît a durat războiul. Eu nu aș vedea o problemă în asta dacă nu s-ar întîmpla ca tot acești oameni să denigreze victoria. Pentru că pe 9 mai ieșeau bărbații care s-au întors din război, cu pieptul plin cu medalii, povesteau istorii reale sau auzite sau inventate, țineau pieptul drept de mîndrie. Iar fricoșii satului stăteau acasă, pentru că toată lumea îi cunoștea. Ei de pe atunci au urît această zi, și au făcut copii cărora le-au povestit că mai bine cîștigau nemții, că Stalin și cu Hitler au fost prieteni, că una că alta. Iar copiii acestor fricoși sunt fricoși și ei, și își manifestă frica în acest fel – scuipă în adresa jertvei părinților și bunicilor noștri. Căci bunicii noștri deja au murit, nu mai are cine să le astupe gura, deja se poate de ieșit din ascunziș și de împroșcat otravă.

E important ca noi, românii basarabeni care suntem urmașii oamenilor voinici – să păstrăm vie anintirea strămoșilor noștri, și să nu cădem în capcana fricoșilor de neam de fricoși și trădători, și să nu cumva să ne asemănăm lor vreodată.

Anunțuri

One Comment

  1. BlogR Ikonoklast
    Posted 25 Martie, 2017 at 6:08 pm | Permalink | Răspunde

    „Iar apoi a urmat trădarea cînd au întors armele împotriva foștilor camarazi, iar această rușine nu cred să o fi uitat cinstitul popor român.”
    Ciudat cum, fidel zilei victoriei şi reproşând României (pe bună dreptate) trecerea Nistrului şi alianţa nazistă, îi reproşezi în acelaşi timp părăsirea acestei alianţe!
    Trădare? Cum putea fi România fidelă lui Hitler după dictatul de la Viena, care ne-a rapit Ardealul de Nord? Ar fi fost culmea să-i rămânem fideli până la moarte lui Hitler, după aşa ceva! Dacă aveau atâta onoare sau măcar raţiune, nemţii ar fi trebuit să refuze cooperarea armatei unei ţări pe care au tranşat-o în bună înţelegere cu Stalin şi Horthy, căci nu se poate avea încredere într-un asemenea aliat.
    Tâmpenia noastră a fost participarea la ambele războaie mondiale, în condiţiile în care aveam relaţii proaste şi litigii cu ambele părţi. Pentru România, niciuna dintre victorii nu ar fi fost bună – vorba lui Kissinger (despre războiul Iran – Irak): „It’s a pity they can’t both lose.”
    1918 a fost un astfel de moment magic, în care a fost posibil ca ambii să piarda: şi Austro-Ungaria, şi Rusia.
    Stalin şi Hitler au fost cu adevărat prieteni politici. Ei şi-au împărţit Europa de Est, iar Basarabia a nimerit în zona de influenţă a ruşilor, asta-i tot.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: