Despre Orhei şi Şor. Dar este o nuanţă.

În Orhei va fi totuşi transport public gratuit, dar este o nuanţă. Va fi gratuit doar pentru orheieni, şi doar două călătorii pe zi. Sigur că nu asta şi-au închipuit orheienii cînd se lăudau că vor avea transport public gratuit. Ei credeau că va fi cumva subsidiat de oraş, sau de Şor. Şi ştiţi, acest fapt că s-a promis una, şi parcă s-a realizat, dar au început să apară condiţii despre care nu s-a spus la început – arată că orheienii au fost manipulaţi. Şor cred că nu ştie că în Orhei sunt mulţi care-s veniţi de la ţară, şi la ei vor veni rudele de la ţară. Cum va fi ca să mergi cu mama ta în rutieră iar tu să nu plăteşti şi ea să plătească? Ca şi cum ai avea careva merite mai mari decît mama ta, nu-i aşa?

Şi apoi, totul va fi atît de complicat, se vor face cartele cu numărul de călătorii, va trebui să ai şi documentele cu tine, la asta au visat orheienii ? Mai mult, sunt sigur că preţul la călătorie va creşte, dar orheienii o vor înghiţi şi pe asta. Şor va spune: „înţelegeţi, noi trebuie cumva să facem sistemul viabil, am înbunătăţit condiţiile de călătorie, lăsaţi oamenii să plătească puţin mai scump”. E ca şi cum „provincialii”, adică locuitorii din suburbiile oraşului, dar şi oamenii care vin în Orhei trebuie să plătească pentru gratuitatea transportului „castei superioare” formată din orheienii pur sînge. Iar asta măreşte şi mai mult izolaţia în care s-a băgat oraşul Orhei odată cu venirea lui Şor. Vorbesc despre faptul că înainte Orheiul era prezent la toate evenimentele, toate protestele, se poate spune că în Orhei zăcea spiritul Moldovei, dar acum s-au pus pe o tînjală şi aşteaptă cadouri de la şor, iar la obiecţiile cetăţenilor din restul ţării cum că aceste cadouri sunt cumpărate din bani furaţi (ceea ce eu consider că-i greşit, dar voi explica în alt articol de ce), orheienii zic că „voi ne urîţi pentru că ne invidiaţi, nu toţi au norocul să aibă un primar atît de bun. Vă invităm pe stadioanele noastre, poate veţi juca un pic de fotbal și vă va apărea substanță cenușie în cap.” Ei deja s-au separat de restul Moldovei, Şor reuşind să aţîţe vrajba între… oraşe. Iată de exemplu:

Îi mai invit o dată la Târgul de Crăciun. Să vină, să servim un vin de-al nostru împreună și să mai stăm de vorbă. Orheienii sunt primitori și ospitalieri. Nu sar în capul oaspeților și celor ce le trece pragul. Asta spre deosebire de cei de la Chișinău.

https://orheianul.wordpress.com/2015/12/06/orheiul-vazut-de-jurnalistii-din-chisinau/

în genere, recomand să citiţi blogul orheianul. El a reuşit să scrie despre un brad tocmai patru articole consecutive.

Vă daţi seama? Înainte nici nu se punea întrebarea de eşti chişinăuean sau orheian sau bălţean. Acum deja cuiva i s-a urcat urina la cap şi a început să facă diferenţiere pe loc gol. Cu timpul, acest proces poate deveni ireversibil. Dar fie, cu restul Moldovei, dar să începe să diferenţiezi între tine şi restul raionului pe care-l conduci – asta e ridicol. Sincer, eu îl credeam pe Şor mai deştept, şi pe orheieni la fel. Că şi eu sunt orheian.

Cînd căutam materiale pentru a pune în articol am dat de această secvenţă. Cam aşa ar putea arăta autentificarea orheienilor în transportul public.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: