Internetul nu va fi veșnic deschis

Citesc într-o carte, scrisă de un autor care a lucrat cîndva în careva servicii, dar a fost ucis după ce a scris o serie de cărți.

„… La început știința era elitară, și se străduiau să afle totul. Apoi a venit epoca iluminismului, cînd au încercat să-i facă pe toți să gîndească. Îți amintești: „Gîndesc, deci exist”? Și au încercat să afle taina stărilor colective. De aici au apărut construcțiile uriașe și marșurile la porțile din Brandenburg. Iar acum e epoca individualismului. Sunt disponibile practic orice cunoștințe, iar ocaziile pentru autodezvoltare sunt fără limite! Iar individul trebuie să se cunoască singur pe sine, folosind tot potențialul științei și tehnologiei, altfel ce sens ar mai avea?

– Și ce sens are asta? – Nastea a căscat, acoperindu-și gura cu palma.

– Sensul e într-aceea că cercul se va închide, atunci cînd se vor uni iluminații (inițiații)…”

 

Eu tot m-am prins la gîndul că volumul imens de cunoștințe la care avem acces nu va fi veșnic. Accesul la informație va fi restricționat pasiv și activ. Pasiv, în sensul că sunt create o mulțime de resurse pentru a prinde în capcană pe oamenii mai slabi de fire (rețele de socializare, porno, etc.), iar activ – prin limitarea accesului celor care chiar vor să se informeze (se fac liste cu saituri interzise, se blochează cărți, audio și video pentru nerespectarea drepturilor de autor, etc.) Așa că strîngeți acum pe dvd-uri cît mai multă informație puteți, peste ceva timp nu o veți mai găsi pe internet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: