Daily Archives: 22 februarie, 2014

Bitcoin – schemă ponzi

La Realitatea TV merge o emisiune „BITCOIN, BANII VIITORULUI”. Însuși titlul este manipulator, o reclamă sistemului bitcoin.

Am căutat și eu să văd ce înseamnă acest bitcoin, și am văzut afacerea lui Mavrodi puțin modificată și la scară mult mai largă. Dacă intrați în această schemă, vă veți pierde banii.

Lecțiile ce pot fi învățate din conflictul ucrainean

Revoluția ucraineană nu s-a sfârșit. Va mai fi sânge. Azi la Harkov se vor aduna liderii regiunilor neafectate de euromaidanism, și probabil se va propune desprinderea de restul ucrainei, și apărarea de ciuma occidentală.

Până atunci însă, iată câteva lecții care pot fi învățate:

1) În europeni nu poți avea nicio încredere. Absolut zero. Când europeanul zice una, gândește-te la alta. Rușii au aflat asta în 41. Dar și mai recent, Putin a grait cu Merkel să se liniștească în privința Ucrainei, au ajuns la o înțelegere, după care Merkel s-a întâlnit cu triumviratul și i-a dat cart blanche să pornească vărsarea de sânge. Alt exemplu – puterea de la Kiev a ajuns la careva înțelegeri cu opoziția, au amnistiat deținuții, ca opoziția să nu-și respecte niciun angajament. Alt exemplu – armistițiul semnat de putere cu opoziția, ca a doua zi opoziția să aplice arme de foc împotriva poliției. Orice armistițiu e folosit de opoziție să se regrupeze. Orice cedare a puterii e înțeleasă de opoziție ca slăbiciune. Garanțiile lor nu valorează nici cât hârtia pe care sunt imprimate.

2) O putere slabă e mai periculoasă decât o opoziție descreierată. Ianukovici a trădat constituția de la bun început, când a permis ca constituția să fie încălcată de puciști. Toți credeau că el are un plan hâtru, că gata gata va scoate așii din mânecă. În realitate, el doar i-a trădat pe polițiști, dându-le ordin să nu se apere, trimițându-i fără scuturi împotriva buldozerelor și fasciștilor înarmați, etc. Orice forță patriotică, eg. berkutul, trebuie în primul rând să scape de conducătorii trădători, și apoi să lupte pentru dreptate. Cu trădători în frunte nu vei învinge. Exemplul nostru este războiul de pe Nistru. Conducători slabi – îi vedeți la putere și acum. Numai Timofti cât valorează.

3) Cu Vestul nu te poți înfrăți. Poți fi doar sluga lui ascultătoare, sau dușmanul lui. Ianukovici i-a trădat pe ruși atunci când, câștigând alegerile cu voturile rușilor a pornit pe calea eurointegrării. El a sperat că va fi privit ca „al său” de locuitorii vestului Ucrainei și de liderii Europeni. Ăia nu au nicio recunoștință, și dacă te apleci lor – ei cred asta ca pe ceva firesc decât ca pe un gest prietenesc. Muammar Gaddafi poate să confirme acest lucru.

4) Oamenii trebuie să se gătească. Să fie gata mereu pentru faptul că războiul poate veni acasă la ei. În Iugoslavia nu s-au așteptat. Nici în Ucraina. Nici în Transnistria. Dar situația poate să fie așa că într-o bună zi te trezești că farmaciile nu lucrează, nu poți cumpăra insulină sau mai știu eu ce fără de care mori. Nici magazinele nu lucrează – nu poți cumpăra de mâncare. Pe stradă hoinăresc bande de criminali, care pradă pe oameni și intră în apartamente, violează, confiscă mașina/apartamentul, jefuiesc, dar poliția nu mai lucrează, la 112 nu răspunde nimeni. Ei ce, sunteți pregătiți de așa întorsătură? Sunt sigur că nu. Citiți, citiți cât încă aveți internet. Salvați măcar asta.

5) Poliția poate fi și bună. Mi-am schimbat viziunile asupra poliției pe care o credeam proastă. Polițiștii, lucrătorii din SIS care citesc aceste rânduri, voi tot trebuie să fiți gata pentru o astfel de situație. Chiar dacă aveți viziuni europene, voi veți fi cei cărora li se va da foc și în care vor trage mulțimile dacă cumva cursul Moldovei de eurointegrare va suferi modificări. Ocupantul nu suportă înfrângerea, va folosi toate metodele, chit că aceleași metode lucrează peste tot. Citiți și voi, citiți dacă puteți citi. Aceste metode vor fi folosite împotriva voastră. Dacă nu vor funcționa – vă vor da foc și vă vor împușca. Iar după asta, tot voi veți fi găsiți drept țapi ispășitori, și pe cei care vor supraviețui îi vor judeca și probabil că îi vor linșa. Dacă protestatarii vă vor da flori, fetele se vor apropia și vă vor săruta căștile – să știți că războiul împotriva voastră a început. Citiți. Și faceți liste, de pe acum. Liste cu conducătorii voștri corupți, liste cu acei care acum merg la tabere să învețe cum să lupte împotriva voastră. Acum vi se pare șagă, dar atunci va fi prea târziu.

6) Trădătorii sunt și printre noi. În Kiev, chiar orășenii aduceau biscuiți și haine calde euromaidanezilor, ca mai apoi să se ascundă de bandele înarmate care caută „titușki”, sau jefuiesc apartamentele în condițiile când poliția s-a retras. Eu simțeam această frică pe 7 aprilie, când poliția era la vânătoare de tineri. Poliția se conduce după careva reguli, euromaidanezii însă nu au niciun principiu. Dacă ai viziuni europene – ești de partea trădătorilor, pentru că strămoșii noștri au fost pro-moldoveni, nu pro-europeni. Iar noi avem valorile noastre pe care trebuie să le păstrăm. Cine adoptă valori străine – acela-i trădător de neam. Puteți să nu vă dați seama de asta, dar ideile voastre de fapt nu sunt ale voastre. Vedeți un film despre trădători aici. Oricine vine și schimbă valorile noastre strămoșești este dușman, și oricine trece de partea lui, este trădător. Mă refer și la URSS aici.

7) Alegerea europeană nu e benevolă. E impusă. Dacă o refuzi – europenii au grijă ca țara să-ți fie înecată în sânge.

Continuarea va urma.

%d blogeri au apreciat asta: