Renunțarea la imunitatea parlamentară – un element de pr ieftin

Toți deputații democrați cer schimbarea constituției, și înlăturarea imunității parlamentare.

Șmecheria este că imunitatea parlamentară trebuiește nu puterii, care ține în mână poliția, procuratura, sistemul judecătoresc, etc. Imunitatea îi este de folos opoziției, membrii căreia nu trebuie să se teamă de urmăriri penale la comanda șăfului. Adica, ăștia amenință opoziția cu luări de măsuri, inclusiv cu arestări, după care, peste două săptămâni, încearcă să convingă opoziția să ridice imunitatea parlamentară. Șarlatanul șarlatan rămâne, nici patru ani de guvernare nu l-au lecuit de apucăturile de contrabandist.

De ce n-au cerut ridicarea imunității parlamentare atunci când erau în opoziție? Le tremura scaunul sub funduri?

Știind că opoziția nu-i chiar atât de idioată, știind rezultatul acestei inițiative, ei totuși o împing, fiind promovați de toată presa aservită. Ca la urmă să spună: Noi suntem pentru democrație, pentru aceeași lege pentru toată lumea, dar comuniștii fricoși se țin de imunitate…

Atâta ipocrizie nu am mai văzut până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: