Decizia Curții Constituționale și proștii care o interpretează

Eu nu sunt fanat al curții constituționale. Mai degrabă că emoțiile mele față de această instituție sunt negative.

Știu că ceea ce se întâmplă la Chișinău e un circ, făcut de oameni care nu pot face nimic altceva. Pentru a iniția scandaluri și a nu lucra luni întregi nu-ți trebuie multă minte și îndemânare.

Dar totuși trebuie să concretizez un lucru pentru proștii care zic că CC a luat o decizie care îi depășește atribuțiile (printre acești proști se numără și ambasadorul sua în Moldova).

  • Curtea Constituțională nu a insinuat că filat ar fi corupt. Deci nu și-a depășit atribuțiile;
  • Curtea Constituțională nu l-a lipsit pe filat de dreptul său constituțional. Ea nu a condamnat careva decizii ale lui Filat. Ea l-a lipsit pe președinte de dreptul de a-l alege pe filat;
  • Constituția nu-i perfectă, îi lipsește mult. În cazurile când o chestiune nu-i clară, se adresează la Curtea Constituțională. Curtea constituțională analizează chestiunea în spiritul în care a fost scrisă constituția, și se exprimă corespunzător. Cu alte cuvinte – dacă un om cu cărți în mânecă găsește o gaură în constituție, găsește că anumite acțiuni nu sunt interzise explicit de constituție, și încearcă să facă o șmecherie; iar CC este consultată, atunci CC analizează chestiunea respectivă din punctul de vedere a celor care au scris constituția. Dacă cei care au scris-o, și-ar fi pus întrebarea respectivă în timp ce o scriau, ce erau să scrie despre ea?
  • Având în vedere cele scrise mai sus, CC a spus că la funcția de premier interimar, și de premier, nu poate fi numită o persoană care tocmai a fost răsturnată de la funcție (și mai ales că răsturnarea nu a fost întâmplătoare, chipurile – am crezut că votez pentru altceva, dar a fost concretă, cu argumente, și cu învinuiri de corupție și trafic de influență). Există prezumția de nevinovăție, e drept, dar până nu se clarifică lucrurile, persoana învinuită trebuie să stea de o parte și să aștepte sfârșitul procesului. Procesul în cazul de față a fost inițiat de legiuitori, care l-au dat jos pe filat. Ori hai și-l vom pune pe filat iarăși premier, iar el își va face un nou minister al justiției, și va face trafic de influență ca să rămână cu basma curată. Dacă nu era să fie dat jos de parlament, iar suspiciunile de corupție erau să fie doar la nivelul presei și gurii oamenilor – poate că filat avea să aibă o șansă;
  • Filat avea să aibă o șansă dacă-și dădea singur demisia. Atunci el nu era să fie demis prin moțiune de cenzură și pentru suspiciuni de corupție, și avea să aibă ceva șanse. El a preferat să meargă vabank;
  • Dacă să vorbim despre spiritul constituției. Pentru ce naiba se descrie în constituție procedura de demitere a prim ministrului, dacă urmează ca tot același om să fie prim ministru interimar și singura propunere pentru funcția de prim ministru din partea președintelui?

Consider că apelarea la CEDO pentru a condamna decizia CC este o încercare de subminare a suveranității țării noastre, iar comentariile ambasadelor străine reprezintă o ingerință în treburile noastre interne. Toți care nu condamnă aceste ingerințe sunt în cel mai bun caz proști, în cel mai rău caz – trădători. Ori, dacă în loc de ambasadorul SUA avea să vorbească ambasadorul Rusiei, oamenii care acuma tac aveau să danseze altfel, și să vorbească despre suveranitate și treburi interne. Dar acum demnitatea lor s-a dus în călcâie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: