Ce caută Filat în Qatar

Prim ministrul Moldove – vlad filat se află într-o vizită oficială în Qatar.

La ce ne putem aștepta de la această vizită?

În primul rând, având în vedere că a luat-o pe Maia Sandu, și presupunând că a luat-o nu pentru companie (sau nu doar pentru companie), ne putem aștepta că va fi semnat un acord de schimb de studenți. Cu alte cuvinte, studenți din Qatar vor veni în Moldova, așa cum vin acum studenții sirieni, doar că mult mai mulți din ei își vor lua soții moldovence și roabe sexuale în qatar (robia e legală acolo la ei). Eventual poate va fi anulat acordul cu Siria.

În al doilea rând, se deschide o piață nouă pentru alimente. Vin în Qatar nu vom exporta, dar grâu – da.

În al treilea rând – gazul. În cel mai bun caz se va discuta construirea unui terminal de regazificare a gazului lichefiat la Giurgiulești. Prin Moldova urmând să se reexporte gaz spre Europa. Asta în cazul în care terminalul de la Odessa nu va fi construit.

Astfel, Moldova va fi mai puțin dependentă de gazul rusesc. Există riscuri, desigur. Dacă filat crede că ar putea să-l fraierească cu ceva pe emirul qatarului, se înșeală amarnic. Emirul e atât de șmecher, că poate să-l păcălească și pe scaraoțchi. Cel mai probabil relațiile cu Rusia se vor strica definitiv. Iar peste 5 ani, când qatarul ne va dicta prețul la gaz, atunci nu vom mai fi în stare să apelăm la „suntem popoare frățești”, „fie-vă milă de noi”, „la noi sunt mulți qatarieni”, etc.

Alt posibil scenariu ar fi ca Ucraina să vrea înapoi terminalul de la Giurgiulești după ce Moldova va fi construit pe datorii terminalul de regazificare. Nu degeaba și-au amintit recent că conform constituției, terminalul stă pe pământ ucrainean.

2 Comments

  1. Anarhistul
    Posted 11 Decembrie, 2012 at 7:32 pm | Permalink | Răspunde

    „În primul rând, având în vedere că a luat-o pe Maia Sandu” – ei Sergiu n uucmva esti invidios. Vladic cu Maia so dus sa faca… sa faca poltica desigur. Ce crezi ca nu te satur0 ide poltica asta? trebuie sa te mai si relaxezi🙂 si plus ca e gratis, all inclusive pe banii statului pe care l-a „scapat” de saracie🙂

    • Badan Sergiu
      Posted 11 Decembrie, 2012 at 10:51 pm | Permalink | Răspunde

      cine conduce ferrari nu invidiaza pe cel care conduce moscvici.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: