Virtutea lui Chirtoacă

Dorin Chirtoacă a fost un fenomen. Nefiind cunoscut de nimeni, el a reușit să învingă candidatul comuniștilor în 2007. Atuul acestui personaj a fost faptul că era tânăr și nepătat.

Dar se vede că Mark Twain a fost drept atunci când a zis că nu există-n lumea asta lucru mai șubred decât o virtute ce nu a fost călită prin foc.

Cinstea lui Chirtoacă, se vede că se datora nu atât principiilor sale, cât faptului că nu avuse încă ocazia să se păteze. A primit această șansă, și a folosit-o.

Iar acum ne numește pe toți înapoiați. Se bâlbâie, pentru că i-i tare incomod, el nu are obrazul gros și călit ca al lui Filat sau al lui Diacov.

Explicația-i simplă. Banii i-a luat atunci. Acum au apărut probleme, iar cel care a plătit i-a zis: băi chirtoacă, mi-ai promis că nu vor fi probleme. Razrulește situația.

Spre deosebire de Filat, care își ține banii în locuri sigure, Chirtoacă nu avea altceva de pierdut decât reputația sa de om cinstit. Acum această reputație se odihnește în viitoarea criptă din fața lui Kentford.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: