[LIBIA] NATO gazează libienii

NATO forțează misiunea de protecție a civililor, aruncând bombe cu gaze asupra lui Bani Valid, care e asediat deja de mai bine de o săptămână.

Din câte cunosc, germanii în al doilea război mondial nu au fost atât de monstruoși ca să gazeze armata inamică. Drept că ei nu aveau o misiune atât de nobilă, cum ar fi protecția populației civile.

În Sirte au otrăvit apa potabilă – vă dați seama – tot pentru a proteja civilii.

Moammar nu a scos aurul din țară, așa cum declarasem mai înainte. El a scos ceva mai scump – pe apropiații săi – persoane care dacă ar fi ajuns la mâna „civilizatorilor”, li s-ar fi tăiat capurile în mod democratic și în spiritul protecției civililor.

NATO a pierdut trupe în cantitate de 2000 trupuri, nemaivorbind de tehnică, care-i mai valoroasă. Și continuă să piardă. Îi pun pe seama Afghanistanului, dar noi cu voi știm. Vorbesc de trupe regulare NATO, nu de teroriștii Al Quaeda din subordinea SUA. Aceștia tot se epuizează.

Muammar Gaddafi e un cavaler. Poziția lui e următoarea:

Dacă poporul meu va fi cu mine, eu voi distruge mașinăria voastră a morții. Dacă poporul meu mă va părăsi, atunci mai bine mor, mai bine e să mori decât să fii părăsit de poporul tău.

Eu totuși prefer să rămână în viață, și poporul său să nu-l părăsească. Fără a exagera, Muammar e speranța întregului continent african împotriva unui nou val de colonialism sângeros.

Anunțuri

4 Comments

  1. Posted 16 Septembrie, 2011 at 10:12 pm | Permalink | Răspunde

    ..pana acum ceva zile am lucrat la o casa in apropierea consulatului libian din madrid..tot timpul o masina de politie pazea sediul(de ce nu stiu?)..de la inceputul lunii august au schimbat steagul de la intrare si l-au arborat pe cel al „rebelilor”…oare au facut ceva presiuni cei din guvernul spaniol??

    • Badan Sergiu
      Posted 17 Septembrie, 2011 at 7:01 am | Permalink | Răspunde

      In Rusia consulii au spus ca rudele lor din Libia sunt tinute ostatici, si daca nu se arboreaza steagul monarhic, vor fi ucise. In Brazilia, unde ambasador al Libiei e un prieten de-al lui Muammar, ambasadorul a zis ca schimba steagul pentru ca are nevoie de bani.
      In Bulgaria, dupa ce ambasadorul a calcat in picioare steagul verde si portretul lui Muammar, oricum a fost declarat persona non-grata si expulzat.
      In ambasade nu lucreaza luptatori, ci profitori, agenti dubli si altii de genul lor, nu ma mira nimic din ce am auzit despre ei.

  2. Posted 16 Septembrie, 2011 at 10:16 pm | Permalink | Răspunde

    Gaddafi este spèranta multor popoare din lume nu numai a continentului african.. de unde ai luat „Dacă poporul meu va fi cu mine, eu voi distruge mașinăria voastră a morții. Dacă poporul meu mă va părăsi, atunci mai bine mor, mai bine e să mori decât să fii părăsit de poporul tău.”???

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: