Asta nu o scrie o publicație galbenă, ci agenția Reuters – link la știre.
Iar sursa e nimeni altcineva decât ambasadorul statelor unite la organizația națiunilor unite.
E cea mai ridicolă minciună pe care am auzit-o vreodată. Acum, presupun că în maxim o săptămână SUA vor trimite trupe în Libia, ca să găsească Viagra. Asta e mult mai ușor de găsit decât armele de distrugere în masă din Irak.
După felul în care compun ăștia știri, încep să cred că violurile din secțiile de poliție au fost o farsă, născocită prin cabinetele „revoluționarilor” care tocmai ieșiseră de la Voronin după ce l-au asigurat că ei nu au nicio legătură cu plebeimea care protestează.
La fel și poveștile cu soldați ruși care violau tot ce întâlneau în cale în Germania, inclusiv femei foarte bătrâne. Aceste istorii au același pattern.
Vede cineva vreo continuitate la cureaua cu patroane? Ele parcă-s retezate în locul în care înconjoară arma. Cel mai probabil e că arma în întregime a fost lipită la imaginea acestui om.
Am găsit un program comod pentru a ține evidența contabilă – gnucash. E mai puternic decât multe alte programe cu plată, cum ar fi quicken sau microsoft money.
Următorul training te învață în 15 minute să folosești acest program, chiar dacă nu ai mari cunoștințe de contabilitate.
Vom avea și anul acesta parte de focul haric de la Ierusalim! Totul mulțumită domnului Filat.
Noi creștinii îi mulțumim din suflet premierului pentru acest gest simplu și adânc creștinesc. Premierul aduce lumină în case de sfintele sărbători de Paști. Ne vom bucura de această lumină la fel de mult cum ne bucurăm de dispariția totală și inexplicabilă a sărăciei care a avut loc în ultimii doi ani.
Voi șterge tot ce am scris critic la adresa premierului, și cred că chiar îl voi vota pe Bodiu la primărie – pentru că el va fi acela care va aduce personal lumina sfântă – ca un sol al lui Dumnezeu.
Sper cât mai mulți politicieni să-i urmeze exemplul creștinesc al premierului. Unii m-ar putea contrazice, zicând că nu trebuie să te lauzi cu binefacerile pe care le faci. Păi dacă nu te-ai lăuda, de unde vrei ca alții să-ți urmeze exemplul? Ei nici nu vor ști că cineva face lucruri nobile.
Paște fericit tututror creștinilor, și adânci plecăciuni premierului Vlad Filat.
Este o tehnică în NLP – Ancorarea – sau crearea de asocieri.
Dacă aș vorbi despre viermi, și apoi despre un politician în același context, ascultătorii vor asocia viermii cu acel politician, cu toate că eu nu aș fi făcut legătura explicit.
Se adresează lichidatorilor de la Cernobyl, le plătește câte 5000$ pe zi. Ce nu spun ei – lichidatorii de la Chernobyl au lucrat la cernobyl doar câte 1-6 minute, și gata. Au primit în acest răstimp mai mult de jumate din radiația care omoară omul.
Radiația se măsoară în Rentgeni, omul moare când acumulează 400 Rentgeni. Pe acoperisul centralei de la Cernobyl, radiația era de 2000-4000 rentgeni/oră. Muncitorii ieseau pe acoperis, aruncau 2-3 lopăți de grafit de pe acoperiș, și ieșeau. În acest timp, acumulau 200-300 Rentgeni.
Dacă ar merge la Fukushima, ar primi din primele minute doza letală de radiație. Totul pentru 5000 $.