Însemnări despre Turcia

Am fost plecat o săptămână în Turcia. Am venit cu ceva însemnări şi impresii.

În primul rând am fost impresionat câtă lume vorbeşte limba rusă acolo. Practic toţi turcii cu care intram în contact vorbeau rusa, dintre ei doar unii cunoşteau şi engleza, sau germana. Litoralul turcesc vorbeşte preponderent limba rusă. Turcii, practici fiind, nu au complexul de a învăţa limba rusă, mai ales că cunoaşterea ei e importantă din punct de vedere strategic. Ei ştiu „de unde iesî gazâli”, sau mai bine spus „de unde vin banii” (spre deosebire de România, unde pe alocuri te-ar înjura dacă ai vorbi rusa). Şi nu se poate spune că turcii au suferit mai puţin din cauza ruşilor decât poporul românesc. Dacă ne amintim, în mare parte din cauza ruşilor a căzut imperiul otoman.

Al doilea lucru care l-am notat este faptul că poporul turc e plin de antipozi. Oamenii pe care i-am cunoscut acum diferă total de acei pe care i-am cunoscut în ultima mea călătorie în Turcia. Dacă atunci am dat de oameni provinciali, sau ţărani, simpli şi sinceri; acum majoritatea lor erau adevăraţi vulturi, care te agăţau pe stradă cu speranţa de aţi vinde vreun lucru pe care nu-l vei folosi niciodată.

Chiar din prima zi, agentul care ne-a luat în primire ne-a atenţionat că vor veni mulţi aşa zişi agenţi care vor propune călătorii ca şi cum de două ori mai ieftine decât cele pe care le oferă agenţia lor. Să nu cădem în capcană, bla bla. Adevărul este că într-adevăr când mergeau pe străzi o mulţime de agenţi ne ofereau călătorii de două sau de trei ori mai ieftine decât cele oferite de compania care ne-a luat în primire. Dar chiar şi aşa, preţurile erau umflate. Dacă totuşi vreţi să mergeţi în călătorii, sfatul meu este să găsiţi voi singuri o agenţie din sutele care sunt în oraş, economisiţi nişte bani.

Tot agentul nostru, ţinea morţiş să ne vândă măcar un tur prin locurile turistice de prin apropiere. Ne recomanda bazilica sf. Nicolae, unde „vom putea procura icoane la preţuri foarte avantajoase, care la ierusalim se vând de trei ori mai scump”.

Argumentele fiind foarte puternice, l-am refuzat, în schimb am acceptat călătoria gratuită „shopping tour antalya”. A fost o greşeală, sau mai bine spus o zi pierdută. Am dat câte 5$ de persoană, pentru masa la un restaurant (asta doar pentru mâncare, băutura se procură separat deja, la preţ dublu). Toată ziua ne-a dus la 3 magazine – de bijuterii, de blănuri şi de suvenire. La cele mai scumpe magazine din antalia, aflate în afara oraşului. În magazinul de bijuterii ne-a luat în primire o vânzătoare, care tot timpul a umblat cu noi prin toate sălile, şi ne băga pe gât bijuterii urâte, dar făcute manual. Printr-o metodă de manipulare pe care n-am sesizat-o initial, a reusit să ne vândă o bijuterie simplă de tot, la preţ triplu (având în vedere faptul că făcuse o reducere de 70$).

Preţurile afişate în aceste magazine sunt exagerate, dar vânzătorii se grăbesc să te liniştească – preţurile-s pentru fraierii germani, care cumpără fără a se târgui, pe când în Turcia, dacă nu te târguieşti, e semn că nu respecţi vânzătorul, iar noi, „ruşii” suntem privilegiaţi şi pentru noi este reducere grasă. De altfel, chestia cu reducerile e un truc ieftin. Magazinele care au preţuri corecte nu au de unde reduce, şi vânzătorilor nu le place să se târguiască. Doar acelea care vând marfa de 3 ori mai scump pot face reducere cu 30%, şi încă să mai stea vânzătorii să se târguiască.

Cu acest tur am înţeles – vânzătorii plătesc agenţiilor de turism să aducă călători în magazinele lor. Agentul nostru s-a înnegrit la faţă când i-am spus că noi nu vrem să mergem la magazinul de piele, a zis că aşa ceva el nu poate face – să sară peste un magazin. În schimb noi la magazinul de piele am intrat, am făcut un cerc şi am ieşit. Când mergeam prin magazin am văzut într-o sală cum directorul le ţinea morală vânzătorilor – am numărat în jur de 30 vânzători. La văzul nostru, le-a dat drumul.

Magazinul de suvenire era atât de scump, că un inel de inox costa 50$. Cred că puteam să-l negociez până la 30$, dar oricum în magazinele de pe lângă hotel acelaşi inel costa 6$.

Un caz interesant s-a întâmplat în restaurantul la care am mâncat „gratis” (cu 5$). Un cuplu din Rusia a vrut să dea 24 dolari, şi a dat unul de 10, unul de 100 şi patru de 1 (în loc de încă o bancnotă de 10 au dat una de 100). Vânzătorii acolo-s foarte ageri, repede au băgat banii în buzunar, fără ai număra (dacă îi numărau, era şansă ca ăştia să observe greşeala). Femeia s-a întors înapoi, şi plângea, iar chelnerul turc îşi bătea joc de ea cu tertipuri specifice puşcăriaşilor. Soţul ei tot nu ştia ce să mai facă, erau disperaţi, pentru că erau ultimii lor bani. Agentul nostru de turizm se simţea foarte prost. M-am dus şi eu să-i susţin. Chelnerul zicea fraze de genul: „Ce, mă crezi prost să nu ştiu cum arată 100$?”, sau „Vrei să zici că eu spun minciuni?”. Scotea banii din buzunar şi arăta că nu are nici o bancnotă de 100$, zicând „vrei să spui că eu ascund banii?”. Dar femeia văzuse cum el strânsese cu două minute în urmă banii de la o masă, printre care şi o bancnotă de 100 $, şi i-a spus: „arată-mi acum în buzunarul tău unde stă bancnota aia de 100$, pe care numai ce i-ai strâns de la masa aia”. Chelnerul a spus că „imediat”, dar printre banii din buzunarul de la piept nu era nicio bancnotă de 100$.

Problema s-a rezolvat când eu am cerut condica de sugestii şi reclamaţii – administratorul localului s-a grăbit să dea înapoi 90$, ca şi cum el îl crede pe chelner, dar dacă noi insistăm, vă dăm deamu din partea noastră 90$.

Fiţi atenţi la banii pe care-i daţi în turcia, număraţi-i de două ori, că ei ştiu să-i numere încă de când îi scoateţi din portofel. Se întâmplă că uită să întoarcă restul.

Sătui de privilegiul de a fi ruşi, ne-m bucurat când s-a încheiat shopping turul acesta în antalya.

Un alt punct interesant este chestia „all inclusive”. Vă face să veniţi în ţară mai graşi decât aţi plecat. La începutul săptămânii pare o chestie foarte atractivă, dar spre sfârşit ajungeţi să mâncaţi doar fructele şi frunzele verzi din tot meniul lor semi-bogat.

Marea a fost caldă şi limpede. Se vedea fundul apei la 4-5 metri adâncime. Pe pietrele de la adâncime creşteau nişte scoici mici şi ascuţite, care taie bine piciorul. Nu am văzut nicio meduză sau algă puturoasă. Şi niciun vânzător de glod, baclava sau bilete nu a umblat cu gramofonul pe plajă de 10 ori pe zi.

Din cauza pietrelor, era dureros de ieşit din apă, de aceea oamenii cunoscători intrau în apă în caloşi. Recomand să mergeţi cu caloşii procuraţi din ţară, pentru că în Turcia ei costă mult mai scump, şi-s de calitate mai proastă.

Dimineaţa ieşeau oamenii pe un platou deasupra mării şi făceau exerciţii sub muzică. Eu mi-am primit doza de exerciţii când am escalat un munte ca să văd o cascadă, pe care până la urmă n-am văzut-o, în schimb am văzut canionul, şi m-am scăldat într-o apă cristalină şirece. 17 km de mers pe jos mi-a ajuns pe toată săptămâna, aşa că nu am simţit nevoia să ies pe rampă şi să mă prefac că merg pe loc.

În general a fost bine, şi m-am odihnit pe deplin.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: