Daily Archives: 11 decembrie, 2009

Leul slab – bucuria prostilor

Nu vreau să ofensez pe nimeni.

Ieri și astăzi leul s-a prăbușit. Persoanele oficiale tac. Ele au vorbit destul anul trecut despre necesitatea prăbușirii leului, ca să se bucure exportatorii.

Să vă spun și eu despre pitorescul leului ieftin. Imaginați-vă, că acum, dacă un bugetar primește un salariu de 2300 lei – 200 dolari, cand se va prăbuși leul, salariul său va fi de 2300 lei – 50 dolari. Să fie clar, salariile se dau în lei, și nu cresc.

Normal că prețurile vor crește, pentru că a crescut dolarul și euro. Deci, un om care-și primește salariul în lei va putea cumpăra de 4 ori mai putin decât acum.

Iar acei care vor veni de peste hotare, la început se vor bucura, căci vor lua o geantă de lei pentru careva euro sau dolari aduși de peste hotare. Dar surpriza lor va fi că, acum vor schimba la un curs, iar mâine cursul va fi și mai neavantajos, iar poimâine și mai… Oamenii își vor păstra banii în valută, și îi vor schimba doar pentru moment, ca să efectueze plăți, pentru că oficial, se va putea achita doar prin lei. Era un joc în copilăria mea – cartoafa fierbinte, trebuia să arunci mingea la altul, și să o ții cât mai puțin în mână. La fel presupun, va fi și leul – nimeni nu-l va vrea, și cu prima ocazie va fi schimbat pe valută. Va fi ca în Transnistria – vom avea valută națională, dar prețurile vor fi afișate în dolari și euro. Asta da independență! Ioniță – geniu în economie, bărbat adevărat al poporului, mândrie națională, deputat distins.

%d blogeri au apreciat asta: